Un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru sugrumarea unei prostituate
Un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru sugrumarea unei prostituate. Pentru a induce în eroare ancheta, el a înscenat un suicid și a încercat să șteargă urmele crimei.
Procuratura municipiului Chișinău anunță că instanța de judecată l-a condamnat pe tânăr ispășirea pedepsei într-un penitenciar de tip închis. Potrivit probatoriului, în februarie 2025, el ar fi violat, într-un apartament din capitală, o femeie care presta servicii sexuale contra plată. Ulterior, cei doi s-au certat, iar bărbatul a sugrumat-o.
Pentru a induce în eroare instituțiile de drept, el i-a provocat victimei tăieturi la mână. De asemenea, pentru a șterge urmele infracțiunii, a inundat apartamentul, iar ulterior a prelucrat suprafețele cu spirt și alte soluții farmaceutice.
După comiterea crimei, tânărul a părăsit Republica Moldova, cu ajutorul unui pașaport fals. Ulterior, a fost localizat într-o țară a Uniunii Europene și repatriat în Republica Moldova. Pe parcursul urmăririi penale și al examinării în instanța de judecată a cauzei, el a pledat nevinovat. Sentința poate fi atacată cu apel și nu este definitivă. Potrivit legislației, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției.








