Jurnalul orei 17, 23 Martie
Jurnalul orei 17:00 23 martie 2023, 17:47 | 576

Prezentat de Vasile Luchianu

La doar trei săptămâni după ce premierul Dorin Recean a fost la București, unde s-a întâlnit cu omologul său, Nicolae Ciucă, a urmat o vizită de răspuns. Șeful Guvernului României a declarat astăzi la Chișinău, într-o conferință alături de Dorin Recean, că România reconfirmă sprijinul, pe care îl va acorda în continuare Republicii Moldova pentru accelerarea parcursului european.

Judecătorii care nu înțeleg că actul justiției trebuie făcut cu dreptate, nu au ce căuta în sistem. Este opinia președintelui Comisiei juridice, disciplină și imunități a Camerei Deputaților a României, Laura Vicol, care efectuează o vizită la Chișinău. Într-o conferință de presă, Laura Vicol a subliniat că în sistemul judecătoresc trebuie aduși oameni puternici, care să contribuie la împărțirea dreptății.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii au descins în această dimineață la Direcția Situații Excepționale Cahul. Perchezițiile au fost efectuate în baza unui dosar privind abuzul de serviciu. A fost reținut pentru 72 de ore contabilul-șef al Direcției, bănuit de prejudicierea instituției cu peste 300 de mii de lei.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie