Jurnalul orei 19, 20 Aprilie
Jurnalul orei 19:00 20 aprilie 2023, 21:26 | 754

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

1. Cei șapte bărbați reținuți acum mai bine de o lună pentru organizarea dezordinilor în masă vor ajunge pe banca acuzaților, anunță procurorii, care au încheiat urmărirea penală. Suspecții riscă până la șapte ani de închisoare, pentru că ar fi planificat acțiuni de destabilizare în timpul protestelor organizate de Partidul Șor. Ce remunerări primeau aceștia, aflați imediat!

2. Din anul viitor, cetățenii Republicii Moldova vor avea nevoie de o autorizație specială a Sistemului european de informații, pentru a merge în orice țară din Uniunea Europeană. Odată obținută, autorizația va fi valabilă trei ani.

3. Secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a mers astăzi în capitala Ucrainei pentru prima dată de când Rusia a declanșat în această țară un război brutal de agresiune. "NATO este alături de voi astăzi, mâine și atâta timp cât este nevoie", a declarat Stoltenberg. Ce i-a spus acesta lui Volodimir Zelenski despre posibilitatea ca Ucraina să devină parte a Alianței Nord-Atlantice, vă spunem în continuare!

4. Scad prețurile pe piața internațională, scad și pe piața locală. Vorbim despre costul carburanților care își continuă traiectoria descendentă. Cu cât se vor ieftini benzina și motorina după miezul nopții, aflați în câteva minute!

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie