CDC a anunțat date care sugerează că persoanele complet vaccinate nu sunt purtătoare de COVID-19
Externe 31 martie 2021, 20:20 | 975

Pfizer a anunțat că vaccinul său este sută la sută eficient pentru copii. Compania vrea să urgenteze autorizația pentru a imuniza copiii înainte de începerea anului școlar. În același timp, directorul centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor a anunțat că persoanele care au fost complet vaccinate NU sunt purtătoare de COVID-19.

ROCHELLE WALENSKY, directorul CDC: "Datele noastre sugerează că persoanele vaccinate nu poartă virusul, nu se îmbolnăvesc și acest lucru nu apare doare în studiile clinice, ci și în datele din lumea reală."

La studiu au participat 4.000 de lucrători din domeniul sanitar din prima linie, unii vaccinați și alții nu, care s-au testat săptămânal pentru infecții cu COVID-19 între decembrie și martie. Printre persoanele complet vaccinate din studiu au fost detectate doar trei infecții COVID-19. Pe de altă parte, 161 dintre participanții care nu au fost imunizați s-au îmbolnăvit cu COVID-19.

ROCHELLE WALENSKY, directorul CDC: "Acest studiu mai demonstrează că cele două vaccinuri pot reduce riscul infectării cu COVID-19 nu doar la nivel de simptome, ci și în ceea ce privește cazurile asimptomatice sau pre-simptomatice."

Compania Pfizer a anunțat miercuri că vaccinul său anti-Covid-19 este sigur pentru copii, demonstrând o eficiență de 100% în urma studiilor clinice din faza a treia. Vaccinul a fost testat la adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

ALBERT BOURLA, directorul Pfizer: "Avem confirmări că cei vaccinați sunt protejați de tulpina britanică și avem informații care sugerează că vaccinul protejează, de asemenea, împotriva tulpinior de coronavirus din Africa de Sud și Brazilia."

Pfizer va prezenta noile date despre vaccin „cât mai curând posibil”, astfel încât copiii din respectiva grupă de vârstă să se poată vaccina înainte de începerea noului an școlar. În acest scop, compania va urgenta autorizația vaccinului.

Mamă: "Am fost încântată când am aflat că îmi pot administra vaccinul, dar acum că și copiii mei au această oportunitate este ca o lumină de la capăt tunelului."

Mamă: "Este o șansă pentru noi de a ne imuniza copiii și da a aduna mai multe informații cu privire la acest vaccin și siguranța pe care o oferă."

La studiile de testare au participat 2.260 de copii și adolescenți din Statele Unite ale Americii.

Opinia ta contează. Comentează!