Jurnalul orei 17, 27 Martie
Jurnalul orei 17:00 27 martie 2023, 17:52 | 437

Prezentat de Vasile Luchianu

Opt angajați ai Regiei Transport Electric au fost suspendați din funcție, după accidentul de vineri din sectorul Ciocana, unde o copilă de 12 ani a fost lovită mortal de un troleibuz. Anunțul a fost făcut de către primarul capitalei, Ion Ceban, la ședința Primăriei municipiului Chișinău. Între timp, magistrații Judecătoriei Ciocana au dispus aplicarea măsurii de arest preventiv pentru conducătoarea troleibuzului - 30 de zile în Penitenciarul numărul 13.

Creșterea prețului legumelor îi face pe locuitorii din sate să se pregătească de pe acum pentru iarna viitoare. Cartofii, ceapa și usturoiul au fost deja puse în pământ, într-o cantitate dublă față de anul trecut. ”Dacă va ploua, vor fi și legume, dacă nu, vom rămâne cu ochii în soare”, spun sătenii din Ordășei, unde a fost echipa noastră de filmare.

Republica Moldova și Asociația Europeană de Liber Schimb vor semna în luna iunie curent un acord de colaborare, care prevede că produsele moldovenești pot fi comercializate fără taxe în patru țări occidentale - Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia. ”Mărfurile de aici vor ajunge pe cele mai bogate piețe din lume”, afirmă ministrul Economiei, Dumitru Alaiba.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie