Rosian Vasiloi a demisionat
Social 8 noiembrie 2023, 19:52 | 636

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, și-a dat demisia. Se întâmplă după ce duminică s-a produs al doilea incident major la Aeroportul Internațional Chișinău. Cererea de demisie a lui Vasiloi a fost prezentată la ședința Guvernului de ministrul de Interne, Adrian Efros, și susținută de toți membrii Cabinetului de miniștri. „A fost o onoare să conduc Poliția de Frontieră”, a scris Rosian Vasiloi pe pagina sa de Facebook.

ADRIAN EFROS, ministrul de Interne: "Se propune încetarea exercitării de șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră de către Rosian Vasiloi din data de 8 noiembrie 2023, în baza cererii de demisie."

După demisia aprobată de Guvern, Rosian Vasiloi a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare în care le-a mulțumit foștilor colegi și partenerilor de dezvoltare.

ROSIAN VASILOI, șeful demis al Poliției de Frontieră: "A fost o perioadă dificilă, cea mai dificilă din istoria Republicii Moldova, dar în care instituția pe care am condus-o a făcut față provocărilor. Unicul interes pe care l-am avut și îl voi avea în continuare, a fost interesul țării și al cetățeanului. Vreau să mulțumesc echipei pentru dedicație și profesionalism. Le mulțumesc colegilor din sistemul afacerilor interne și din sistemul de apărare și securitate națională."

Marți, premierul Dorin Recean a anunțat că va urma o demisie după incidentul din 5 noiembrie, când un cetățean al Azerbaijanului, căruia i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova, a fugit de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Ulterior, acesta a fost găsit în Chișinău, iar apoi a fost trimis în țara de origine. Rosian Vasiloi a fost numit repetat în funcția de șef al Poliției de Frontieră în august 2021, de către fostul ministru de Interne, Ana Revenco. În aceeași funcție a fost numit și în 2019 de Andrei Năstase, care deținea funcția de ministru al Afacerilor Interne. Atunci Vasiloi nu s-a reținut mult în funcție și a demisionat, invocând faptul că asupra sa ar fi fost exercitate „presiuni”, iar anumite persoane ar fi fost înlocuite fără ca el să fie informat.

Opinia ta contează. Comentează!