Consumul de gaze în luna mai curent a fost cu peste 16% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut
Economic 13 iunie 2023, 16:00 | 485

Tarifele mari la gaz îi fac pe cetățeni să economisească în continuare resursele energetice. Volumul consumului de gaze naturale în luna mai curent a fost cu peste 16% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut.

Iar față de luna aprilie curent, acest indicator a scăzut cu 22 de milioane de metri cubi, sau cu peste 48%. Datele au fost oferite de compania „Moldovagaz”, care atrage atenția că, din cauza acumulării datoriilor la achitarea facturilor, peste 650 de consumatori au fost deconectați de la rețea. Datoriile consumatorilot casnici, noncasnici și a întreprinderilor din sectorul energetic se ridică la 3,4 milioane de lei. Conform datelor „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze pentru volumul furnizat de la începutul anului curent până în data de 31 mai se ridică la 95,5% și constituie 8,1 miliarde de lei.

Opinia ta contează. Comentează!