Image-Description
Judecătorul Ion Druță, citat la Procuratură. Dacă nu vine, va fi dat în căutare
Social 30 septembrie 2019, 08:05 | 2238

Președintele Curții Supreme de Justiției (CSJ), Ion Druță, este citat la Procuratura Anticorupție, pentru a fi audiat în cadrul dosarului de îmbogățire ilicită deschis la 23 septembrie. În caz de neprezentare, Ion Druță urmează să fie anunțat în căutare.

El este așteptat miercuri, 2 octombrie, pentru a fi audiat în calitate de bănuit, transmite Ziarul de Gardă, care o citează pe purtătoarea de cuvânt a PA, Cătălina Bogonos.

Ea a precizat că o citație în acest sens a fost transmisă de procurori membrilor familiei sale, după ce au fost efectuate percheziții la domiciliul său din cartierul Malina Mică al Capitalei.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Procuraturii Anticorupție, Ion Druță nu s-ar afla în prezent în țară.

Pe 24 septembrie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii a admis solicitarea procurorului general interimar Dumitru Robu pentru ridicarea imunității lui Ion Druță și a dat acordul pentru reținerea, aducerea silită, arestarea și percheziționarea acestuia. În aceeași zi, Procuratura Anticorupție și CNA au efectuat percheziții în biroul acestuia de la CSJ. PA anunța că a ridicat „mijloace bănești provenite din surse necunoscute, un calculator de birou pentru verificarea informației relevante, precum și acte necesare investigației”.

Dosarul a fost pornit de procurorul general interimar Dumitru Robu după ce PG a fost informată de Serviciul Informații și Securitate (SIS) că a constatat „o discrepanță esențială” între veniturile legale declarate și proprietățile dobândite de membrii familiei Druță între 2016-2019.

Ion Druță a depus o solicitare la CSM prin care anunță că în următoarele zile își va depune cererea de demisie din funcția de președinte al CSJ, pe motiv că Adunarea generală extraordinară a ridicat mandatul membrilor CSM care l-au promovat în funcția respectivă, mai notează sursa citată.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie