Image-Description
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Glodeni: A murit pe loc după ce a fost lovit de o mașină
Social 3 ianuarie 2019, 11:13 | 2616

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din satul Balatina, raionul Glodeni, a fost tamponat mortal de un automobil. Accidentul s-a produs noaptea trecută pe traseul Călineşti-Branişte.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Glodeni, Eugenia Molceanov, accidentul s-a produs în apropiere de o benzinărie.

Victima s-a stins la fața locului, cadavrul fiind transportat la spitalul raional Râșcani, pentru examinarea medico-legală.

La volanul mașinii se afla un bărbat în vârstă de 53 de ani, locuitor al satului Dușmani, raionul Glodeni.

Testarea alcooscopică a arătat că șoferul nu era în stare de ebrietate, iar anvelopele de cauciuc ale automobilului corespund sezonului de iarnă.

Alte circumstanţe se stabilesc.

Opinia ta contează. Comentează!