Informația a fost confirmată într-un răspuns al procurorului adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție la cererea deputatei Partidului Șor Marina Tauber.

Potrivit documentului, factorii de decizie ai ÎCS „Alsvit-Vin” SRL și Alexei Greceanîi, precum și membrii familiei acestuia, sunt cercetați în legătură cu „dobândirea și gestionarea surselor financiare obținute din creditele de la Banca de Economii”.

Răspunsul Procuraturii Anticorupție este dadat cu 9 octombrie, însă Tauber l-a făcut public abia astăzi.

„Pe 9 octombrie Procuratura Anticorupție a dat un răspuns în scris prin care a confirmat acest fapt și mi-a comunicat că pe marginea acestui caz este pornită demult o cauză penală. Atenție: faptul nerestituirii unui credit de către soțul actualului spicher al parlamentului este confirmat și, în principiu, este demult cunoscut”, a declarat Marina Tauber.

Răspunsul Procuraturii la cererea Marinei Tauber

În replică, Zinaida Greceanîi a cerut ca organele de drept să se autosesizeze și să investigheze declarațiile făcute de Tauber, atât în fața presei, cât și în plenul Legislativului.

La rândul său, Alexandru Slusari, președintele Comisiei de anchetă privind frauda bancară, s-a declarat dispus să analizeze informațiile care i-ar putea fi puse la dispoziție de deputații Partidului Șor, dar cu o mențiune:

„Patru luni am fost deschis pentru toți, pe ultima sută de metri ați venit cu propunerea. Dacă aveți ceva la dispoziție și Comisia va continua investigațiile, cu mare plăcere o să public orice document care este veridic. Sunt deschis pentru fracțiunea voastră, deși eu consider că nu este Partidul Șor, este o grupare criminală”, a sublinit Slusari.

Menționăm că, la sfârșitul lunii septembrie, Centrul Național Anticorupție (CNA) a menționat pentru Ziarul de Gardă că „la această etapă a investigaţiilor nu s-a stabilit părtinitatea lui Alexei Greceanîi la contractarea creditului de 39,3 milioane de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM)”. Creditul a fost contractat la 4 martie 2011.