Angajații Poliției de Frontieră scot documente din Instituție
Justiţie 4 august 2021, 20:43 | 52211

Angajații Poliției de Frontieră au fost surprinși cum evacuează documente din sediul instituției. Asta în condițiile în care conducerea se află, oficial, în concediu. Totuși, potrivit surselor Jurnal TV, Petru Corduneanu este văzut aproape zilnic pe la sediul instituției. Ofițerul de presă al Poliției de Frontieră ne-a spus că, în instituție, a început reparația, iar din acest motiv sunt mutate documentele.

Din mai multe imagini transmise de sursele Jurnal TV se vede cum maldăre întregi de documente sunt împachetate în cutii și scoase din instituție. Mai mulți angajați au fost surprinși cum le încarcă într-o mașină cu plăcuțe de înmatriculare aparținând Ministerului Afacerilor Interne.

RAISA NOVITCHI, ofițer de presă al Poliției de Frontieră: "Urmează sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră să intre în reparație și o parte din birouri, adică angajații trec cu tot echipamentul în alte birouri până se face reparația. Ceea ce aveți dumneavoastră în fotografii sunt pachete cu documente, ulterior ele sunt duse la arhivă unde sunt sigilate pentru a păstra documentația ca să nu fie luată sau altceva. - De când este preconizată această reparație și până când va dura? - Ce puțin cunosc că de săptămâna viitoare se începe, deja cât va dura, cred că în jur la o lună de zile."

Asta în condițiile în care conducerea instituției se află, oficial, în concediu. Sursele Jurnal TV susțin însă că Petru Corduneanu vine la serviciu aproape zilnic.

RAISA NOVITCHI, ofițer de presă al Poliției de Frontieră: "Cred că de o săptămână și jumătate dumnealui este în concediu, este înlocuit de comisarul-șef Braducean Dulgher Alexei. - El a fost văzut zilele acestea că venea pe la serviciu, dacă este adevărat acest lucru? - A fost, dar poate e ceva legat de personal, cel puțin dumnealui nu a fost în calitate de șef. - Dar a fost zilele acestea? - Da a fost văzut pe aici. - Și ce a făcut? - Oi, chiar nu cunosc, nu vă pot spune până la urmă, doar să luați legătura cu dumnealui. - Domnul Corduneanu când revine? - Nu cunosc, nu vă pot spune că nu cunosc."

L-am telefonat și pe șeful Poliției de Frontieră, Petru Corduneanu.

PETRU CORDUNEANU, șef adjunct la Poliția de Frontieră: "Acum într-adevăr dar nu e legat cu altceva."

Întrebat ce caută la serviciu în timp ce se află în concediu, Corduneanu a răspuns:

PETRU CORDUNEANU, Obligatoriu mă mai duc. Am trecut momente de profilaxie. Pe teritoriu avem centru medical. Aceste vizite problemă.

După ce Jurnal TV a arătat astăzi, în jurnalul orei 15.00, fotografiile cu documentele încărcate în mașinile MAI, comisarul Alexei Braducean-Dulgher a dispus o anchetă de serviciu pentru a afla cine a trimis redacției noastre fotografiile și informațiile despre evacuarea actelor.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE