Jurnalul Săptămânii, 10 Decembrie

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

Au drept scop dezvoltarea comunitară și implicarea oamenilor din localitățile, în care au crescut și ei. Vorbim despre organizațiile, care fac tot posibilul să fie auziți la nivel național, dar mai mult - în comunitatea lor. În ultima ediție a Campaniei „Cunoaște ONG-ul tău”, lansată de Centrul CONTACT, cu suportul Suediei, prezentăm acele organizații, care muncesc pentru un viitor mai bun în satul de baștină. Urmează un reportaj semnat de Ana Neamțu.

Pomii de Crăciun sunt așteptați de către cumpărători. În acest an, pe piață vor ajunge peste 50 de mii de exemplare. Prețul variază în funcție de specie și înălțime. Pomii vor fi comercializați prin intermediul entităților silvice teritoriale. Colega mea Vlada Tomescu a mers să vadă cât de frumoși sunt pomii crescuți special pentru apropiatele sărbători de iarnă.

Lumina va fi mai ieftină. Clienții „Premier Energy” vor achita 4 lei și 62 de bani pentru un kW/h, iar cei ai FEE-Nord - 4 lei și 65 de bani. Se întâmplă urmare a unui contract semnat cu centrala Cuciurgan. Între timp, și facturile pentru gazele naturale consumate în luna noiembrie urmează să ajungă la cetățeni. Oamenii trebuie să fie atenți, însă. Și asta pentru că, potrivit companiei Moldovagaz, în procesul de emitere a facturilor au fost identificate cazuri când gradul de vulnerabilitate socială a unor consumatori, indicat în aceste acte de plată, diferă de statutul stabilit de Guvern. Ce să faceți în această situație, vedeți în cele ce urmează.

Jurnalul Săptămânii, 29 Noiembrie

30 noiembrie 2025, 18:58

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 22 Noiembrie

23 noiembrie 2025, 18:18

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 15 Noiembrie

17 noiembrie 2025, 21:57

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea de a decide liber asupra propriului viitor

12 noiembrie 2025, 21:06

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea...

Jurnalul Săptămânii, 8 Noiembrie

9 noiembrie 2025, 20:10

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul

12 noiembrie 2025, 21:02

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul. Implicarea...

Jurnalul Săptămânii, 1 Noiembrie

3 noiembrie 2025, 12:13

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge tradițiile și valorile naționale

12 noiembrie 2025, 20:56

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge...

Jurnalul Săptămânii, 25 Octombrie

26 octombrie 2025, 20:25

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Opinia ta contează. Comentează!