Republica Moldova a fost din nou somată de CEDO să achite despăgubiri unei victime a sistemului penitenciar
Justiţie 24 iunie 2021, 15:34 | 361

Republica Moldova a mai pierdut un dosar la CEDO. Guvernul de la Chișinău trebuie să dea 9000 de euro, drept prejudiciu moral, unei victime a sistemului penitenciar. Despre acest lucru anunță Asociația Promo-Lex. Deținutul a reclamat că a fost umilit de către gardienii Penitenciarului nr.2 Lipcani.

Potrivit Promo-LEX, cauza se referă la aplicarea tratamentului inuman și degradant în detenție. Reclamantul a fost deținut în Penitenciarul nr. 2 Lipcani, unde ar fi fost maltratat și umilit de către gardieni în repetate rânduri. I-ar fi fost refuzată asistența medicală, dar și solicitarea de asigurare a alimentație speciale, conform legislației naționale, reieșind din problemele medicale pe care acesta le are. Reclamantul suferea de afecțiuni ale sistemului digestiv. Ca răspuns la toate solicitările sale, acestuia i-ar fi fost aplicate multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, de către gardieni. A urmat un proces îndelungat de judecată, însă magistrații i-au acordat drept prejudiciu moral 14 mii de lei.

COMUNICAT PROMO-LEX: "Potrivit avocatului Promo-LEX, Director al Programului Drepturile Omului, Vadim Vieru."

Având în vedere jurisprudența CEDO în cauzele moldovenești, se observă tendința instanțelor naționale de a acorda sume reduse în calitate de prejudiciu moral de până la zece ori mai puțin decât a decis CEDO în cauze similare. În aceste circumstanțe, reclamanții continuă să aibă statut de victimă a violării articolului trei din Convenție.

Potrivit directorului ANP, Dorin Lișman, cazul de maltratare a avut loc în 2010, iar persoanele vinovate ar fi fost condamnate la trei ani de închisoare, cu executare, în penitenciar de tip semiînchis. Neadmiterea maltratării deținuților constituie o prioritate pentru ANP, iar subalternii sunt verificați periodic, afirmă Lișman. Cu toate acestea, potrivit avocatului Promo-LEX, Vadim Vieru, Republica Moldova a fost condamnată la CEDO în 107 cazuri de tortură.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE