În satul Mihăileni din raionul Râșcani, iarna începe odată cu sunetul războiului de țesut
În satul Mihăileni din raionul Râșcani, iarna începe nu odată cu venirea înghețurilor, ci odată cu sunetul războiului. Vorbim despre dispozitivul de confecționare a țesăturilor, pe care le pornesc iscusitele meșterițe. Când zilele se scurtează și fumul se ridică din horn, femeile din dinastia locală se adună pentru a daa viață covoarelor, cergilor și lăicerelor. Această artă nu poate fi învățată din cărți, ci se „fură” încă din copilărie, spun femeile.
În fiecare iarnă, Ludmila Scutaru țese, alături de mama și mătușa sa, pe parcursul ultimilor 16 ani. Este un meșteșug transmis din generație în generație, încă de la străbunică.
LUDMILA SCUTARU, meșter popular: "Am prins firul de a țese de la mătușă, mamă, bunică. Vârsta era mică, de la 7 ani, umblam de la grădiniță, pe atunci dădeam doar capetele, pe viitor deja scăream, făceam și eu ce făceau ele."
Meșterița explică dispariția țesutului din uzul gospodinelor în special după ce oamenii au fost asigurați cu energie electrică.
LUDMILA SCUTARU, meșter popular: "A trecut o perioadă care nu mai țese nimeni, lumină nu mai era la ferestre, și ne-am gândit noi hai să mai țesem să nu pierdem tradiția. Sunt undeva 15-16 ani de când în toată iarna noi țesem. La noi este o tradiție nu să le vindem și pentru noi ne plac."
Țesutul este o muncă ce necesită atenție, îndemânare și multă răbdare. Fiecare covor este lucrat fir cu fir, iar rezultatul vine după săptămâni de muncă.
LUDMILA SCUTARU, meșter popular: "Noi țesem covoare, lăncere, țoluri și cergi. Cerga vine în două - e mai groasă, pufoasă, mai multă lână se folosește la cergă.Stăm toată ziua de la opt până pe la opt jumătate seara, nouă. Un covor 2 pe 3, undeva într-o lună jumătate se țese, iar unul mai mic într-o lună."
Țesăturile au imprimate simboluri vechi, moștenite de la bunici, dar adaptate stilului de astăzi. Femeile folosesc, în mare parte, doar fire naturale, vopsite manual cu soluții obținute din plante.
LUDMILA SCUTARU, meșter popular: "Țesem ornamente chiar vechi. Coroana, Barba împăratului, Lilia, băiețeii, pluș. Acesta este coronița care o țesem acum, este mai mult cu alb.Noi avem oi, am tors lâna, am vopsit-o, undeva punem și nevopsită. Noi acasă vopsim cu coloranți naturali din frunză de nuc iese o culoare, frunza nucului, un verde din coajă de ceapă iese un galben nu tare evidențiat, din sfeclă un lilieciu."
Mătușa Ludmilei, Lidia Guțu, are o experiență de o viață. Pentru ea, cea mai importantă calitate a unei țesătoare este răbdarea.
LIDIA GUȚU, mătușa: "Eu țes, de la mama am învățat, de la bunică. Eu când veneam de la școală, mama mă punea: „hai la țesut!”. Noi, femeile care țesem, trebuie să avem tare mare răbdare. Aici este fir cu fir de a-l depune pe ornament și noi, dacă ne-am enerva, am pierde firul, dar așa trebuie să fim liniștite, calmi, și ne-a da Dumnezeu și țesem înainte și toarcem și vopsim."
Covoarele de perete, cunoscute drept scoarțe moldovenești, au fost declarate de către UNESCO drept patrimoniu cultural imaterial al umanității încă din 1 decembrie 2016. Meșteșugul, practicat atât în Republica Moldova, cât și în România, reprezintă o formă de identitate culturală și de comunicare socială. Scoarțele, lăicerele, cergile sau păretarele rămân și astăzi printre cele mai valoroase și bogat ornamentate elemente ale casei tradiționale.
