Jurnalul Săptămânii, 12 Decembrie

Prezentat de Adrian Prodan

În prag de sărbători suntem îndemnați să fim mai buni. Să ne întoarcem privirile spre cei mai triști ca noi. Femei din două sate ale raionului Sângerei - Sloveanca și Bălășești s-au adunat la Casa de Cultură, unde au făcut colțunași cu brânză, pentru 30 de nevoiași din ambele localități. În timp ce o parte din colțunași erau preparați, alții erau duși pe la casele oamenilor, așa încât să-i mănânce calzi. Bătrânii ne-au întâmpinat fericiți și emoționați. Majoritatea trăiesc în singurătate. Acțiunea de caritate face parte dintr-un proiect al Misiunii Sociale „Diaconia”, care își propune să dezvolte spiritul civic al localnicilor.

Au abandonat școala, au fugit de acasă și locuiesc în clădiri părăsite, câștigându-și existența din cerșit. Sunt copiii pentru care strada a devenit a doua casă - în mare parte adolescenți, care preferă să trăiască după regulile străzii. Odată cu răcirea vremii, lucrurile se complică însă pentru ei. Frigul îi face să-și caute adăpost la cald. În ajutor le vine Serviciul de asistență stradală, unde aceștia pot veni să servească mâncare caldă și chiar să doarmă. De acum încolo, copiii beneficiari nu vor mai trebui să se întoarcă noaptea în stradă, pentru că centrul de asistență își prelungește programul de activitate și pe timp de noapte.

An de an, echipa Jurnal TV vă aduce în case atmosfera sărbătorilor de iarnă. Nici 2020 nu este o excepție pentru noi, chiar dacă am fost loviți de pandemie. Cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, echipa Jurnal TV s-a adunat într-o atmosferă caldă și a filmat un colind. Iar pe lângă prezentatorii și reporterii noștri, am avut și un invitat special. Despre cine este vorba - vedeți în reportaj.

Opinia ta contează. Comentează!