Constantin Țuțu este acuzat de săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită și două episoade de fals în declarații
Justiţie 20 octombrie 2021, 19:18 | 953

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu a reintrat în vizorul procurorilor. Acesta este cercetat sub acuzația de îmbogățire ilicită și fals în declarații. Mai exact, el ar fi admis cheltuieli cu aproape patru milioane de lei mai mari decât veniturile declarate. Dar acestea NU sunt toate acuzațiile procurorilor împotriva lui Țuțu.

În total, fostul deputat Constantin Țuțu este cercetat pe trei capete de acuzare. Acesta este învinuit de îmbogățire ilicită și două episoade de fals în declarații. Ne aflăm acum în fața casei fostului deputat, care, din această cauză, a fost pusă sub sechestru. Țuțu a fost pus sub învinuire în data de 12 octombrie, dar anunțul a fost făcut abia astăzi. Așadar, potrivit datelor procurorilor, în perioada 2014-2019, fostul deputat ar fi avut venituri din diferite surse în mărime de 6 milioane 455 de mii de lei, în timp ce cheltuielile acestuia s-au ridicat la 10 milioane de lei - bani care nu puteau fi obținuți legal, susțin oamenii legii. Constantin Țuțu ar fi indicat în declarațiile sale de avere că a împrumutat de la o persoană 2 milioane de lei, când de fapt, nu ar fi primit acești bani. Alte falsuri țin de obținerea veniturilor din vânzarea unor automobile, înstrăinarea și procurarea terenurilor.

Opinia ta contează. Comentează!