România speră că alegerile din 11 iulie se vor desfășura transparent și "cu deplină corectitudine"
Acțiunile Guvernului de la București de sprijin pentru Republica Moldova vor continua, a declarat aseară, la TVR ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Potrivit lui, România va vinde din cota ei vaccinuri pentru ca cetățenii Republicii Moldova să poată să se vaccineze și să pună capăt pandemiei. În alt context. Aurescu și-a exprimat speranța că alegerile anticipate din 11 iulie se vor desfășura transparent și "cu deplină corectitudine".
BOGDAN AURESCU, ministrul de externe al României: "Sperăm din toată inima ca aceste alegeri să fie desfășurate printr-o implicare a guvernului actual de la Chișinău, în așa fel încât să se desfășoare transparent și cu deplină corectitudine. Noi vom monitoriza cu toată atenția modul în care se desfășoară aceste alegeri și nu vom ezita să atragem atenția dacă există probleme. În același timp, vreau doar să mai menționez faptul că România susține pe deplin agenda reformatoare a președintelui Maia Sandu."
Săptămâna trecută, Maia Sandu a mulțumit României pentru sprijinul acordat în ultimii 30 de ani și mai ales pentru sprijinul acordat în timpul pandemiei de COVID-19. "Datorită României, am putut și noi să începem procesul de vaccinare", a declarat președintele Republicii Moldova Maia Sandu într-o intervenție pentru TVR. Acțiunea de trimitere a vaccinurilor împotriva coronavirusului va continua, a precizat aseară Bogdan Aurescu. Deja peste 300 de mii de doze au fost donate. "Vom vinde din cota noastră vaccinuri pentru ca cetățenii Republicii Moldova să poată să se vaccineze și să pună capăt pandemiei și dincolo de Prut", a conchis ministrul român de externe.








