Plătește cu propria libertate
Social 26 aprilie 2024, 19:40 | 245

Acum șase ani, Tatiana Calestro din Chișinău a fost condamnată la 17 ani de închisoare, pentru o infracțiune care a lăsat multă lume în durere. Când a fost arestată, femeia era însărcinată cu al doilea copil. Acesta a plătit și el, fără voie, pentru greșelile mamei. Tatiana Calestro, o nouă eroină a emisiunii „Femeile vorbesc”, încearcă acum să supraviețuiască în penitenciar.

TATIANA CALESTRO, condamnată pentru trafic de persoane: "Sunt condamnată la 17 ani pentru trafic de persoane."

Tatiana Calestro a săvârșit o infracțiune, care a lăsat multă lume în durere.

TATIANA CALESTRO, condamnată pentru trafic de persoane: "Când m-au arestat, eram însărcinată. Aveam 8 săptămâni. Am născut în penitenciar, în 2016. Pe 24 februarie. Fetița mea avea 11 luni."

După mai bine de un an, a fost eliberată din arest preventiv. Au urmat ședințele de judecată. În 2018, a fost condamnată la 17 ani de detenție, iar copii au ajuns la un centru de plasament. Acum, femeia încearcă să supraviețuiască în penitenciar.

TATIANA CALESTRO, condamnată pentru trafic de persoane: "Eu mereu mă simt vinovată pentru că fetele mele cresc și nu sunt cu mine, și nu văd nimic din viața lor. Fetele sunt mari, dar oricum cine o să le înțeleagă mai bine ca mine."

Cum s-au întâmplat toate și unde se află astăzi fiicele deținutei, aflați duminică, de la ora 18.00, la „Femeile vorbesc”.

Opinia ta contează. Comentează!