Dacă în unele stații oamenii mai luptă să mențină liniile funcționale, în altele trenurile nu mai opresc deloc, lăsând în urmă localități întregi fără viață. Cobâlea este una dintre ele — un sat născut din calea ferată, care astăzi rămâne aproape pustiu, odată cu închiderea stației ce l-a ținut în viață zeci de ani.

În fiecare zi, la ore fixe, un tren vechi de peste patru decenii leagă Chișinăul de Ungheni. Pentru zeci de oameni, această garnitură nu este doar un mijloc de transport, ci singura șansă de a ajunge la muncă. În vagoane reci, cu bilete mai scumpe și condiții neschimbate, călătorii îndură frigul și oboseala, pentru un drum care le-a devenit rutină. Este povestea ultimului tren de călători din Republica Moldova — un drum zilnic între nevoie și supraviețuire.

Drumul greu nu se oprește însă la ușile vagoanelor. Dincolo de călătorii care îndură frigul și scumpirile, sunt oamenii care mențin calea ferată în funcțiune, zi de zi, cu salarii întârziate și personal tot mai puțin. În stațiile aproape pustii din nordul țării, meseria se transmite din generație în generație, iar renunțarea nu este o opțiune. La Florești, l-am întâlnit pe Marin Furtună — unul dintre cei care au rămas.