În Afganistan, grupări militante precum Al Qaida vor prospera şi probabil vor reprezenta din nou o ameninţare pentru Occident
Externe 13 august 2021, 20:29 | 1361

Afganistanul se transformă într-un stat eşuat şi se îndreaptă spre un război civil. Grupări militante precum Al Qaida vor prospera şi probabil vor reprezenta din nou o ameninţare pentru Occident, a declarat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace. Potrivit acestuia, Occidentul trebuie să înţeleagă că nu poate repara instantaneu ţări precum Afganistanul, ci trebuie să gestioneze situaţiile.

Talibanii au revendicat vineri capturarea celui de-al doilea oraş al Afganistanului, Kandahar, după ce s-au apropiat de Kabul, unde Statele Unite au decis să redesfăşoare temporar 3.000 de soldaţi, oficial pentru a asigura securitatea evacuării diplomaţilor americani, transmite AFP. "Kandahar este cucerit în totalitate. Mujahedinii au ajuns în Piaţa Martirilor din oraş", a scris pe Twitter un purtător de cuvânt pe un cont oficial al talibanilor.

Un locuitor a confirmat pentru AFP că, după toate aparenţele, forţele guvernamentale s-au retras pe poziţii în afara Kandaharului, capitala provinciei cu acelaşi nume din sudul Afganistanului.

În decurs de o săptămână, talibanii au preluat controlul asupra a 13 din cele 34 de capitale provinciale ale Afganistanului, iar altele ar putea urma. Mulţi civili s-au refugiat în Kabul în ultimele zile, unde se prefigurează o gravă criză umanitară. Aceştia încearcă să supravieţuiască în parcuri sau pe terenuri virane, complet lipsiţi de cele mai elementare mijloace de trai.

După un război de 20 de ani în Afganistan, Statele Unite şi-au retras majoritatea trupelor, permiţând forţelor talibane să invadeze ţara, în ceea ce diplomaţii au numit o umilinţă pentru superputerea dominantă a lumii. ''Sunt absolut îngrijorat de faptul că statele eşuate sunt terenuri propice pentru acest tip de oameni'', a declarat Ben Wallace, la televiziunea Sky, întrebat despre Afganistan. ''Al Qaida se va întoarce probabil''. Wallace a precizat că talibanii nu reprezintă o singură entitate, ci mai degrabă un titlu care înglobează ''tot felul de interese diferite''.

Talibanii au controlat cea mai mare parte a Afganistanului din 1996 până în 2001, când au fost înlăturaţi pentru că l-au adăpostit pe liderul Al-Qaida Osama bin Laden după atacurile din 11 septembrie asupra Statelor Unite.

Opinia ta contează. Comentează!