Șeful Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas, a fost eliberat din arest
Justiţie 25 ianuarie 2022, 19:21 | 889

Șeful Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas, devenit faimos după ce s-a aflat recent că ar fi milionar în euro, a fost eliberat din arest la domiciliu. Acesta este cercetat sub control judiciar. Decizia a fost luată de judecătorii Curții de Apel Chișinău. Tanas a fost prezent la ședință, dar a refuzat să discute cu presa.

După ce, pe 14 ianuarie, instanța de fond a schimbat măsura preventivă de arest a lui Tanas și l-a trimis din izolator în arest la domiciliu, procurorii au contestat decizia la Curtea de Apel, Tanas fiind învinuit pe trei capete de acuzare.

EUGENIA ZUBCO, procuror: "-Îmbogățire ilicită, practicarea ilegală a activității financiare și fals în declarații. -Despre ce activitate ilegală este vorba? -Ghenadie Tanas a acordat mai multe împrumuturi bănești, fără înregistrare și fără licențiere, așa cum presupun prevederile legale. -Funcția lui îi permitea să acorde aceste împrumuturi? -Nu. -Cui acorda aceste împrumuturi? - Până în prezent au fost identificate mai multe persoane. Este vorba de un număr destul de mare. Nu putem să le divulgăm la moment."

Procurorul consideră că Ghenadie Tanas ar putea influența martorii în dosar, motiv pentru care a cerut cercetarea lui în arest.

EUGENIA ZUBCO, procuror: "Procurorul consideră că este un caz complex, numărul de infracțiuni, persoanele care urmează să fie audiate în calitate de martor ar impune privarea de libertate a învinuitului, existând riscul de influențare a persoanelor precum și de împiedicare a stabilirii adevărului pe cauza penală."

De partea cealaltă, apărătorii consideră că solicitarea procurorului este abuzivă și au cerut casarea deciziei primei instanțe și eliberarea lui Tanas.

SERGIU MORARU, avocat: "În viziunea părții apărării este o învinuire absolut arbitrară, sunt încriminate fapte care nu sunt prevăzute de lege ca infracțiune la acel moment. Consider măsurile preventive aplicate domnului Tanas ca fiind neîntemeiate."

Am încercat să-l abordăm pe Ghenadie Tanas, dar acesta a refuzat să discute cu noi.

GHENADIE TANAS, șef Direcția generală urmărire penală a CNA: "-Vă rog frumos, lăsați-mă în pace. -Comentați acuzațiile care vi se aduc? -Nu comentez. -Cum pledați? -Eu sunt nevinovat."

Șeful Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas, a fost reținut pe 8 decembrie 2021. Potrivit deputatului PAS, Adrian Cheptănaru, acesta ar fi „milionar în euro” și ar avea o avere exagerat de mare. Oficial, acesta deține aproximativ 350 de hectare de teren agricol, iar numele mamei și a fratelui său apar într-o serie de tranzacții imobiliare, conectate și la unul dintre prietenii necunoscuți ai bugetarului de la CNA.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE