Două sute de milioane de europeni au fost complet vaccinaţi împotriva COVID-19, adică peste jumătate din populaţia adultă
Externe 23 iulie 2021, 15:29 | 715

Italia va introduce din 6 august un permis de sănătate obligatoriu pentru acces în locuri cu spaţii închise precum cluburile şi restaurantele, a decis joi seară guvernul condus de Mario Draghi. Permisul de sănătate este un instrument care le permite italienilor să-şi continue activităţile cu garanţia de a nu se regăsi printre persoanele contagioase, a explicat premierul italian, citat de AFP.

În afară de cluburi şi restaurante, acest permis va fi necesar pentru a intra la piscine, săli de sport, muzee, cinematografe şi teatre, precum şi în sălile de jocuri. Permisul de sănătate va fi, de asemenea, necesar pentru evenimentele sportive, concerte, spectacole, târguri şi congrese. Cluburile de noapte vor rămâne închise până la o nouă notificare, dar acest sector va beneficia de ajutor public. Permisul de sănătate, denumit ''permisul verde'' în peninsulă, poate fi eliberat de la prima doză de vaccin, dar şi persoanelor vindecate de Covid şi celor care au un test negativ în ultimele 48 de ore.

MARIO DRAGHI, prim-ministrul Italiei: "Varianta Delta este ameninţătoare, deoarece se răspândeşte mai repede decât celelalte variante."

Premierul Mario Draghi a mai declarat că ''mai mult de jumătate dintre italieni au finalizat programul de vaccinare''. Italia înregistrează în fiecare zi câteva mii de noi cazuri şi puţine decese, dar tendinţa de bază este în creştere. Joi, în Italia au fost înregistrate 5.057 de cazuri, în timp ce nu s-a depăşit pragul de 5.000 de noi cazuri în 24 de ore de la 21 mai. Green Pass-ul devine obligatoriu în Franța. Pentru a merge la restaurante, muzee sau la piscine, oamenii trebuie să fie vaccinați cu cel puțin o doză, să aibă test negativ sau să demonstreze că s-au vindecat după boală. Acest lucru îi nemulțumește însă pe mulți.

„Nu suntem cobai!”, strigă antivacciniştii în Franţa şi Grecia, acolo unde vaccinul a devenit obligatoriu pentru anumite categorii sociale, pentru medici, în special.

Pe fondul protestelor, Guvernul Franţei a anunţat că nu intenţionează să impună, deocamdată, certificatul COVID în școli.

Guvernul Ungariei a decis să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID-19 pentru cadrele medicale ca parte a eforturilor de combatere a pandemiei de coronavirus, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, citat de Reuters. Premierul ungar a afirmat că al patrulea val al pandemiei de coronavirus a început în Europa de Vest, adăugând că Ungaria "va fi şi ea afectată". El a adăugat că Ungaria este prima ţară din Europa care va începe vaccinarea cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 de la 1 august.

Grecia a anunţat joi că toţi lucrătorii nevaccinaţi din turism şi sectorul restaurantelor vor trebui să facă teste regulate împotriva coronavirusului. După un an turistic 2020 dezastruos, Grecia a ridicat majoritatea restricţiilor şi speră într-o revigorare măcar parţială în această vară a industriei sale turistice cruciale pentru economie. Însă, în urma unei noi creşteri a numărului de infectări, cauzată de varianta Delta a coronavirusului, Grecia a impus săptămâna trecută ca lucrătorii nevaccinaţi din restaurante şi turism de pe unele insule turistice principale să se testeze de două ori pe săptămână, într-un efort de a salva sezonul de vară. Grecia a vaccinat în jur de 45 la sută din populaţia de 11 milioane de locuitori. După ce a ordonat vaccinarea personalului sanitar şi de îngrijire, guvernul i-a îndemnat pe profesori să se vaccineze la timp pentru începutul anului şcolar în septembrie.

Două sute de milioane de europeni au fost complet vaccinaţi împotriva COVID-19, adică peste jumătate din populaţia adultă, a anunţat joi Comisia Europeană, care a fixat obiectivul ca 70 la sută dintre adulţi să fie vaccinaţi în această vară, relatează AFP.

Opinia ta contează. Comentează!