Jurnal TV vă invită, în noaptea dintre ani, la un Revelion trăit cu emoție, lumină și… dor
Jurnal TV vă invită, în noaptea dintre ani, la un Revelion trăit cu emoție, lumină și… dor. „Revelion cu dor” este filmul care unește prin cântec, dans și voie bună moldovenii de acasă și pe cei din întreaga lume. Regizorul promite o poveste caldă, plină de energie și tradiție, care să ducă spiritul sărbătorii acolo unde bate, de fapt, inima fiecăruia.
Actorii spun că filmul îi va duce pe telespectatori cu gândul la baștină, la bunici, la toți cei dragi.
CORINA ROTARU, actriță: "Mie îmi place enorm de mult pentru că în primul rând îmi aduce aminte de satul meu, de buneii mei când mă luau pe deal și culegeam poama, astăzi ca în primele zile mă simt foarte bine și sper ca și în următoarele să fie la fel."
ALIONA TRIBOI, actriță: "Ca de fiecare dată eu aștept următorul an pentru că știu că urmează surprize noi, scenarii inedite și curioase, mintea ilustră a lui Anatol Durbală bineînțeles că generează scenarii de nerefuzat. Și sunt onorată și bucuroasă că am solicitată și anul acesta să fac parte din acest proiect."
VLADIMIR FOTESCU, actor: "Productiv ca de fiecare dată, foarte bucuros să revăd aceiași echipă care mereu face produse bune."
Este un scenariu care va trezi cele mai frumoase amintiri chiar și celor care de mulți ani fac parte din diasporă, spune regizorul.
PAVEL NASALCIUC, regizor: "Anul acesta ne-am promis un pic alt stil de Revelion. Ca de obicei, Anatol Durbală ne-a scris un scenariu pe măsură. Este o temă care cred că la toată lumea o să prindă bine. Este o temă nostalgică, este o temă despre Republica Moldova, despre noi ca țară, noi ca oameni."
GABI MARCU, producător general Jurnal TV: "Mă bucur foarte mult că servim drept exemplu pentru alte instituții media, pentru alți colegi din alte instituții. Noi chiar avem o tradiție de mai mult de șapte ani să facem aceste filme de Revelion. În acest an o să vă invităm la un film care o să trezească nu doar corzile sensibile ca celor de acasă, dar și a moldovenilor din diasporă. Prin prisma moldovenilor din diaspora vom face o retrospectivă a ce frumoși ani am petrecut la țară pe timpuri, cum era viața la țară."
Filmul va putea fi urmărit pe 31 decembrie, doar la Jurnal TV.








