Un fost carabinier și logodnica acestuia au fost trimiși pe banca acuzaților de către PCCOCS
Un fost carabinier și logodnica acestuia au fost trimiși pe banca acuzaților de către procurorii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale. Cei doi sunt acuzați de trafic de copii și exploatarea sexuală a trei adolescente cu vârsta de 16 și 17 ani. Procurorii au finalizat urmărirea penală și au expediat dosarul în instanța de judecată.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, până a fi arestat, fostul carabinier de la Criuleni, în vârstă de 28 de ani, lucra paznic la Chișinău. Logodnica lui, în vârstă de 19 ani, este originară din Moscova și studia la un colegiu din capitală. Tânăra a convins două eleve de la colegiu să practice prostituția. De asemenea, a recrutat o minoră, care studia la un liceu. Exploatarea acestora a avut loc pe parcursul anului 2025. Toate trei victime provin din familii cu venituri modeste Cuplul ar fi publicat anunțuri pe platforma „999” privind prestarea serviciilor sexuale. De asemenea, ar fi coordonat transportarea fetelor către clienți și își lăsau o parte din venituri. Una dintre tinere ar fi fost convinsă să se mute în apartamentul inculpaților, sub pretextul reducerii cheltuielilor de transport. Anchetatorii susțin că minorele erau instruite să își ascundă identitatea și vârsta reală, iar în afara orelor de prestare a serviciilor sexuale le încurajau să consume droguri. Atunci când spuneau că nu mai vor să se prostitueze, erau amenințate cu publicarea fotografiilor în care apar în ipostaze intime.
Forțele de ordine au deconspirat exploatarea sexuală a uneia dintre victime într-un sat din Criuleni, unde aceasta a fost transportată cu mașina de către cei doi inculpați.
EMIL GAITUR, comunicator PCCOCS: "La solicitarea procurorilor PCCOCS ambii inculpați după reținere au fost plasați în arest unde continuă să se afle, în așteptarea sentinței. Iar victimele au primit asistență psihologică necesară. În continuare procurorii PCCOCS investighează alte împrejurări precum și alte persoane vizate în acest dosar."
Cei doi soți riscă închisoare pe un termen între 15 și 20 de ani sau detenție pe viață. Potrivit raportului anual al PCCOCS, anul trecut, au fost trimise în judecată aproape 40 de dosare penale din această categorie.








