Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu este în vizită la București
Externe 7 septembrie 2021, 15:51 | 893

Noul proiect de acord privind asistența nerambursabilă, care va înlocui acordul de grant din 2010 în valoare de o sută de milioane de euro oferit de România Republicii Moldova, ar putea fi semnat la ședința comună a celor două guverne. Despre aceasta a anunțat ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, după o întrevedere cu șeful diplomației de la Chișinău. Nicu Popescu se află în prezent la București, în prima sa vizită oficială în această funcție.

BOGDAN AURESCU, ministrul Afacerilor Externe al României: "Vom încerca să finalizăm cât mai rapid acest acord, în așa fel încât cel târziu la ședința comună de guvern să putem să îl semnăm. În ceea ce privește suma pe care o vom aloca noului acord, nu am ajuns încă la o decizie finală, dar examinăm posibilitatea de a crește această sumă cel puțin până la o sută de milioane de euro care era inițial prevăzută, până în prezent fiind cheltuiți 32 de milioane de euro."

NICU POPESCU, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova: "Am convenit să avansăm și în implementarea altor proiecte ambițioase în domenii precum dezvoltarea social-economică, comercială, de infrastructură, sănătate, mediu. Printre ele pot menționa și interconectarea sistemelor electroenergetice pe liniile Isaccea-Vulcănești-Chișinău. Am discutat și despre tot ce ține de integrarea Republicii Moldova în spațiul european, cooperarea cu Uniunea Europeană."

Potrivit celor doi oficiali, ședința comună a celor două guverne va avea loc în timpul apropiat. Printre subiectele prioritare pe agenda bilaterală se numără și avansarea construcției unui nou pod peste râul Prut, la Ungheni, dar și eliminarea tarifelor de roaming între cele două state.

Opinia ta contează. Comentează!