Gruparea Statului Islamic a revendicat atacul criminal comis joi în apropierea aeroportului din Kabul
Externe 27 august 2021, 20:16 | 1211

Bilanţul atacurilor comise în zona Aeroportului din Kabul a ajuns la 110 morţi, au anunţat vineri o sursă spitalicească şi un oficial taliban în capitala afgană, citaţi de Reuters. Cel puţin 13 soldaţi americani au fost ucişi. Atacurile teroriste s-au produs în timp ce mii de persoane aşteaptă să fie evacuate din Afganistan.

Gruparea Statul Islamic a revendicat atacul criminal comis joi în apropierea aeroportului din Kabul, a relatat site-ul specializat SITE Intelligence. Într-un comunicat difuzat de agenţia sa de propagandă Amaq, Statul Islamic susţine că unul dintre combatanţii săi s-au apropiat la mai puţin de "cinci metri de militarii americani" şi şi-a declanşat încărcătura explozivă.

"Dacă putem descoperi cine are legături cu atacul, ne vom lansa în urmărirea lor", a declarat generalul Kenneth McKenzie, şef al Comandamentului central american care răspunde de Afganistan, în cadrul unei conferinţe de presă. KENNETH McKENZIE şef al Comandamentului central american care răspunde de Afganistan: "Doi jihadişti consideraţi ca afiliaţi la Statul Islamic s-au aruncat în aer la Poarta Abbey, urmaţi de jihadişti ai Statului Islamic, înarmaţi, care au tras asupra civililor şi militarilor."

Statele Unite au ameninţat gruparea Statul Islamic cu represalii, în timp ce Pentagonul a declarat că se aşteaptă la noi atacuri, relatează AFP. Președintele Joe Biden a declarat joi că America va răspunde „cu precizie și cu forță” și că teroriștii nu vor câștiga.

JOE BIDEN președintele SUA: "America nu sevalăsa intimidată. Nu ne vom lăsa descurajaţi de terorişti. Nu îi vom lăsa să oprească misiunea noastră. Vom continua evacuarea", a declarat preşedintele SUA."

Joe Biden a confirmat din nou joi că va respecta data-limită de 31 august pentru retragerea trupelor americane din Afganistan, în pofida criticilor care solicită, inclusiv în cadrul partidului său, ca acestea să rămână atâta timp cât va fi necesar pentru a încheia evacuarea, relatează AFP.

Fostul preşedinte Donald Trump, foarte critic cu deciziile succesorului său Joe Biden în Afganistan, a denunţat joi o tragedie, "care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”, relatează AFP.

Opinia ta contează. Comentează!