Angajați ai întreprinderilor, funcționari, studenți și pensionari au fost obligați să participe la o manifestație la Tiraspol
Transportare organizată cu autobuzele la Tiraspol a locuitorilor din raioanele de est. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare și se referă la o manifestație a regimului separatist împotriva autorităților de la Chișinău. Potrivit unor publicații independente din regiune, angajați ai întreprinderilor, funcționari, studenți și chiar pensionari ar fi fost obligați să participe, amenințați cu demiterea sau ratarea unor ajutoare. Biroul Politici de Reintegrare precizează că manifestația nu reflectă voința liber exprimată a oamenilor.
Supranumită „Adunarea poporului”, manifestația este organizată de Forumul Popular Transnistrean, condus de Vadim Krasnoselski. Presa din regiune a surprins oameni transportați cu autobuze, microbuze și troleibuze din diferite localități. Publicația Nokta, care citează surse independente, notează că organizatorii speră să adune aproximativ 20.000 de oameni.
Potrivit acelorași surse, la manifestație ar fi mobilizați forțat profesori, medici, studenți, elevi, pensionari, angajați ai structurilor de forță locale și muncitori de la marile întreprinderi din regiune. „Zona de Securitate” informează că unii ar fi amenințați cu demiterea, dacă refuză să participe, iar pensionarii – cu sistarea unor ajutoare. Autoritățile de la Chișinău au declarat că manifestația de la Tiraspol este organizată în scopuri politice.
MARIANA SARÎ, comunicatoarea Biroului Politici de Reintegrare: “Manifestarea anunțată de Tiraspol reprezintă o tentativă de a exploata problemele reale ale cetățenilor în scopuri politice. (...) Într-o regiune în care libertățile fundamentale sunt suprimate, iar activitatea civică este practic imposibilă, este evident că astfel de evenimente nu reflectă în niciun fel voința liber exprimată a cetățenilor.”
Organizatorii manifestației de la Tiraspol susțin că noile reguli fiscale aplicate de Chișinău afectează activitatea întreprinderilor din regiune și pun în pericol locurile de muncă. Autoritățile constituționale resping acuzațiile și subliniază că organizatorii manifestației încearcă să creeze aparența unității și sprijinului pentru administrația de la Tiraspol.








