Polițiștii din Taraclia și procurorii din Cahul au deconspirat un grup specializat în escrocherii prin carduri bancare
Polițiștii din Taraclia și procurorii din Cahul au deconspirat un grup specializat în escrocherii prin carduri bancare. Doi tineri de 25 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore. Aceștia riscă până la cinci ani de închisoare. Urmează detalii și alte știri pe scurt.
1. Un tânăr de 20 de ani a fost condamnat la închisoare pentru violarea unei fete de 14 ani și producerea unor materiale de pornografie infantilă. Potrivit Procuraturii Generale, în urma examinării dosarului, instanța a dispus condamnarea inculpatului la doi ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. S-a constat că acesta a determinat adolescenta să întrețină acte sexuale, pe care le-a și înregistrat video. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în instanța de apel, iar inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției.
2. Polițiștii din Ungheni au prevenit un posibil accident sau chiar o tragedie rutieră, după ce au depistat în trafic un șofer care conducea în stare avansată de ebrietate. Bărbatul de 45 de ani se deplasa neuniform cu un Renault Megane pe o stradă din satul Pîrlița, iar testul Drager a indicat o concentrație de alcool de 1,32 mg/l în aerul expirat. Mai mult, acesta nu deținea permis de conducere. Mașina a fost ridicată și dusă la parcarea specială, iar pe numele șoferului a fost inițiat un dosar penal.
3. Ofițerii de investigații ai Inspectoratului de Poliție Taraclia, împreună cu procurorii din Cahul, au deconspirat un grup suspectat de escrocherii prin carduri bancare. În urma investigațiilor desfășurate timp de trei luni, s-a stabilit că bănuiții au obținut fraudulos peste 22 de mii de lei de la o persoană care a căzut în plasa grupului infracțional. În timpul perchezițiilor, au fost ridicate telefoane mobile, cartele SIM, carduri bancare, purtători de informații și bani. Doi tineri de 25 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între un an și cinci ani de închisoare. Ancheta continuă pentru identificarea altor victime ale escrocheriei.








