Un autocar de pe linia Chișinău-Moscova s-a răsturnat în regiunea Vinița din Ucraina
Externe 13 octombrie 2020, 15:31 | 1161

Un autocar de pe linia Chișinău-Moscova s-a răsturnat în regiunea Vinița din Ucraina. În unitatea de transport, înregistrată în Republica Moldova, erau 35 de pasageri, iar în urma accidentului a avut de suferit o cetățeană a Federației Ruse. Autoritățile ucrainene au informat misiunea diplomatică a Republicii Moldova că o anchetă este în desfășurare pentru a stabili circumstanțele accidentului.

„Ambasada Republicii Moldova în Ucraina a contactat poliția din regiunea Vinița, care a confirmat că, în data de 11 octombrie, în jurul orei 18.40, s-a produs un accident rutier cu implicarea unui autocar din Republica Moldova cu 35 de pasageri la bord, se arată într-un comuicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Ceilalți pasageri și-au continuat traseul spre Moscova cu un alt autocar, pus la dispoziție de firma de transport din Republica Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!