Criza de personal pune o presiune tot mai mare pe judecători
Puțini magistrați, multe dosare și tot mai multă presiune. Aceasta este imaginea sistemului, descrisă astăzi la Adunarea Generală a Judecătorilor. Semnalul de alarmă vine în momentul în care reforma din acest domeniu este prezentată drept una dintre cele mai importante pentru viitorul european al Republicii Moldova.
LIVIA MITROFAN, membra CSM: "Deci noi avem ca sistemul judecătoresc, la moment avem trei probleme sistemici cu care noi ne confruntăm. Asta este lipsa judecătorilor și a personalului din sistemul judecătoresc. Suntem doar 388 judecători din 524. De asemenea, salarizarea ineficientă a sistemului judecătoresc și volumul de lucru care este ca urmare a lipsei judecătorilor din sistem."
Livia Mitrofan a mai declarat că judecătorii sunt suprasolicitați, iar din această cauză trec prin stres și dificultăți la examinarea cu aceeași atenție și rapiditate a dosarelor.
LIVIA MITROFAN, membra CSM: "Păi, atunci când judecătorul stă la lucru până la 9, până la 10, ies în sâmbătă, în duminică, în zilele de odihnă și muncește pentru a scrie hotărâri, a studia dosare și asta."
Judecătorul Curții Supreme de Justiție, Vladislav Gribincea, a amintit că instanța pe care o reprezintă are doar 10 magistrați din 20 necesari, iar situația nu este neapărat critică.
VLADISLAV GRIBINCEA, judecător al Curții Supreme de Justiție: "Un exemplu clasic în acest sens este situația de la Cortea Supremă de Justiție, unde eu activez la moment. Cu jumătate din personal, noi am reușit să examinăm 95% din dosarele care au venit. Noi acum avem circa 7.000 dosare în examinare și am examinat 4.500 într-un an în jumătate."
Totuși, Gribincea a subliniat că, deși volumul de muncă este mare și chiar atipic, situația ar putea să se amelioreze, dacă în următorul an și jumătate vor fi numiți noi judecători.
VLADISLAV GRIBINCEA, judecător al Curții Supreme de Justiție: "- Să ne spuneți, de exemplu, care e programul de lucru al unui judecător la CSJ? De exemplu, dumneavoastră.
- Începe la o oră 8 dimineață, termin la o oră 10 seară.
- Și este ok?
- Nu, nu este ok. Dar spun, fiindcă noi suntem jumătate, la Curtea Supremă de Justiție, deficitul de judecători e cel mai mare. Dacă trei judecători sunt numiți, lucrurile se aplanează un pic."
Raportul CSM pentru 2025 arată că instanțele au soluționat aproape 240 de mii de dosare, cu 6,5 la sută mai mult față de anul precedent. În același timp, volumul de muncă al judecătorilor a crescut la peste 103 dosare lunar pentru un magistrat.
SERGIU CARAMAN, președintele CSM: "Am propus pentru numire 51 de noi colegi, dintr-un total de 76 de candidați. Am reușit creșterea valorii de referințe și implementarea compensațiilor pentru chirie și transport. Gestionăm un volum imens de muncă, peste 340.000 de dosare, dintre care 100.000 sunt încă pe rol. / Dragi colegi, munca dumneavoastră este adesea marcată de presiuni și așteptări uriașe. Însă, fără judecători independenți și profesioniști, statul de drept rămâne doar un concept abstract."
Președinta Maia Sandu, care a participat la Adunarea Generală a Judecătorilor, a transmis în mesajul său că progresele din ultimii ani din justiție se reflectă atât în creșterea încrederii cetățenilor, cât și în evaluările Comisiei Europene.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: "Am spus-o de multe ori și repet, cea mai importantă reformă pentru integrarea europeană a Republicii Moldova este reforma Justiției. De modul cum evoluează situația în Justiție depind următorii pași în negocierile de aderare, iar de consistența acțiunilor depinde finalizarea acestui proces."
Participanții la adunare au aprobat proiectul de modificare a Codului de etică și de conduită profesională al judecătorului. Modificările vizează actualizarea normelor de conduită profesională pentru a reflecta realitățile contemporane ale activității judiciare. De asemenea, se referă la prevenirea divulgării informațiilor sensibile, inclusiv în discuțiile online sau private, care ar putea afecta independența sau imparțialitatea judiciară.








