Fostul ministru al Apărării și al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a fost audiat astăzi în dosarul „Punga neagră”
Fostul ministru al Apărării și al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a fost audiat astăzi în dosarul „Punga neagră”, în care este vizat Igor Dodon. Acesta a declarat că socialiștii nu intenționau să formeze o coaliție cu democrații lui Vladimir Plahotniuc și că Dodon nu i-ar fi vorbit despre vreo propunere a oligarhului privind desemnarea unui premier din partea PD-ului. Procurorul afirmă că Voicu nu a adus informații noi în dosar.
Pavel Voicu a declarat în instanță că socialiștii nu se gândeau la o coaliție cu democrații. Potrivit lui, în 2019 situația în țară era tensionată, iar Igor Dodon i-a spus că urmează să se întâlnească cu Vladimir Plahotniuc, ca să discute despre aceasta. Întrebat dacă Dodon i-a spus despre propunerea lui Plahotniuc, ca să fie emis decretul de desemnare a unui reprezentant PD în calitate premier, Voicu a negat acest lucru.
PAVEL VOICU, fostul ministru al Afacerilor Interne: “Nu am auzit niciodată de la domnul Dodon să spună, nu că cineva de la Plahotniuc sau cineva de la democrați. Atunci urma ca noi că eliberăm țara, pentru că după aceasta Parlamentul a declarat stat capturat. Atât instituțiile de forță, conducerea țării trebuia de scos de sub Plahotniuc, ceea ce a făcut Dodon cu Partidul Socialiștilor cu ACUM.”
Avocații lui Igor Dodon afirmă că audierea lui Pavel Voicu este importantă pentru clarificarea scopului pentru care Plahotniuc i-ar fi oferit bani lui Dodon.
NICOLAE POSTURUSU, avocatul lui Igor Dodon: “Moment care urma să-l clarifice domnul Voicu este legat de faptul că deja banii au fost transmiși în pungă nu pentru soluționarea problemelor penale ale domnului Plahotniuc în Federația Rusă, dar pentru desemnarea prim-ministrului. De aceea, am vrut să-l întrebăm pe domnul Voicu ce cunoaște din discuții și negocieri. Dacă într-adevăr chestia asta e relevantă.”
Procurorul Petru Iarmaliuc susține că martorul nu a declarat ceva relevant în acest dosar.
PETRU IARMALIUC, procuror: “Martorul nu a declarat nimic nou, care ar aduce neconcordanță. Doar faptul că nu cunoaște, lasă întrebări concrete cu privire la circumstanțe, timp, loc și persoane. A spus că știe din auzite, din spațiul public sau din alte discuții. Dar, nemijlocit ca el să cunoască de la persoane implicate în acest proces a zis că nu cunoaște.”
În septembrie, procurorii au modificat învinuirea lui Igor Dodon. Mai exact, îl acuză în două episoade de corupere pasivă, precum și de acceptarea finanțării partidului din partea unei organizații criminale. Procurorii afirmă că Dodon ar fi acceptat, pe 4 iunie 2019, de la Plahotniuc 750.000 de euro, pentru a emite decretul de desemnare a unui reprezentant PD în calitate premier. De asemenea, i se impută că ar fi pretins și acceptat de la Plahotniuc sume între 600.000 și un milion de dolari pentru a promova interesele PD. Dodon pledează nevinovat.








