Jurnalul Săptămânii, 11 Septembrie

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

Ne detașăm acum de situația Covid, dar vorbim tot despre medici. Mai bine zis, despre o situație tragică, în care s-a pomenit o familie din Chișinău. O femeie de 30 de ani a murit după o procedură de fertilizare in vitro, iar apropiații cred că decesul a fost cauzat de un tratament inadecvat. Șeful clinicii refuză să comenteze și așteaptă implicarea instituțiilor de drept.

Dacă ați crezut că ați văzut de toate, să știți că mai sunt lucruri care pot să vă surprindă. În satul Cioara din raionul Hâncești am găsit drumuri plombate cu... lână de oi. Și nu este deloc o glumă. Bucăți mari de lână au fost băgate în craterele formate pe drumurile din localitate. Primarul strânge din umeri și spune că nu știe cine a astupat astfel gropile.

Scandalul de la biserica din Răzeni, raionul Ialoveni nu contenește. După ce sătenii au intrat în război cu stăpâna edificiului, iar parohul a fost dat afară cu forța din biserică, oamenii s-au pomenit că lăcașul sfânt a fost trecut de la Mitropolia Basarabiei la cea a Moldovei, fără ca ei să cunoască despre asta. Instituția și-a trimis deja acolo un preot, care face slujbe cu porțile închise.

Jurnalul Săptămânii, 29 Noiembrie

30 noiembrie 2025, 18:58

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 22 Noiembrie

23 noiembrie 2025, 18:18

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 15 Noiembrie

17 noiembrie 2025, 21:57

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea de a decide liber asupra propriului viitor

12 noiembrie 2025, 21:06

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea...

Jurnalul Săptămânii, 8 Noiembrie

9 noiembrie 2025, 20:10

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul

12 noiembrie 2025, 21:02

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul. Implicarea...

Jurnalul Săptămânii, 1 Noiembrie

3 noiembrie 2025, 12:13

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge tradițiile și valorile naționale

12 noiembrie 2025, 20:56

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge...

Jurnalul Săptămânii, 25 Octombrie

26 octombrie 2025, 20:25

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Opinia ta contează. Comentează!