Astăzi a fost comemorat echipajul SMURD Iași, care acum cinci ani a murit în urma unui accident aviatic în raionul Cantemir
Astăzi au fost comemorați cei patru membri ai echipajului SMURD Iași, care au murit într-un tragic accident aviatic produs în aproprierea satului Haragâș, raionul Cantemir. La Complexul Memorial din sudul țării, dedicat salvatorilor români, au fost depuse flori și oficiat un serviciu divin în memoria eroilor căzuți la datorie.
La eveniment au participat autorități de la noi, dar și din România. Acțiunea vine după ce ieri s-au împlinit cinci ani de la prăbușirea elicopterului SMURD Iași. Rezultatele anchetei au arătat că pilotul a pierdut controlul asupra aparatului de zbor din cauza ceții și a ploii.








