Victimele foametei, comemorate
Social 26 aprilie 2024, 19:27 | 232

Victimele foamei organizate aici de regimul stalinist au fost comemorate astăzi la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, unde a fost inaugurată o expoziție de planșe ce descriu perioada tragică. Evenimentul include și documentarul „Omorâți prin înfometare”, cu istoriile celor trecuți prin foametea din 1946-1947.

Emoții a trezit și documentarul „Omorâți prin înfometare”.

MARIANA ȚĂRANU, doctor în istorie: "Un film în care o să menționăm etapizat care au fost politicile de dezumanizare, prin înfometarea țăranilor basarabeni, consecințele acestora. Vom bate un semnal de alarmă pentru generațiile viitoare."

VITALIE GUȚU, jurnalist: "Este un eveniment care face apel la memorie și ne dorim prin acest lucru să contribuim în continuare la trezirea conștiinței naționale a cetățenilor Republicii Moldova."

SERGIU PRODAN, ministrul Culturii: "Memoria și conștientizarea este extrem de importantă, mai ales în ziua de astăzi, pentru că istoria, din păcate are tendința să se repete."

PETRU VICOL, director, MNEIN: "Tânăra generație trebuie să cunoască istoria noastră. Și să nu se mai repete acele atrocități."

În cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie este marcată Ziua de comemorare a victimelor foametei organizate din anii 1946-1947. Potrivit istoricilor, peste 123 de mii de oameni au fost omorâți prin înfometare în Moldova sovietică. Alți 400 de mii au fost afectați grav de malnutriție, iar în anii următori mulți dintre ei și-au pierdut viața.

Opinia ta contează. Comentează!