Agravarea crizei poate copleși sistemele medicale ale multor țări europene
Externe 14 octombrie 2020, 20:19 | 701

În România, pentru prima dată este depășit pragul de 4.000 de îmbolnăviri. Au murit 66 de oameni. Redeschiderea școlilor, dar și unele mesaje contradictorii din partea politicienilor au contribuit la declanșarea unei creșteri uriașe a infectărilor în Europa Centrală și de Est. Lider nedorit este Republica Cehă. Guvernul de la Praga tocmai a înăsprit restricțiile, iar țara este în stare de urgență.

Restul Europei Centrale se află pe o traiectorie paralelă. Slovacia are de 10 ori mai multe cazuri zilnice decât la sfârșitul verii, iar Ungaria a trecut de la doar 9 cazuri noi pe 2 august, la aproape 1.400 - pe 10 octombrie.În vestul continentului, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a prezentat un nou sistem de restricţii anti-epidemice destinat Angliei, cu trei niveluri de alertă.

Începând de astăzi, Olanda va închide toate barurile şi restaurantele. Vânzarea alcoolului va fi interzisă după ora 20:00. Decizia a fost luată după ce marți au fost depistate aproape 7.400 cazuri de infectări cu COVID-19.

Peste Ocean, cifrele sunt în creștere în peste 30 de state americane, iar experții avertizează că numărul deceselor riscă să ajungă la 400.000, până în februarie.

Statele Unite se apropie de 8 milioane de cazuri și au înregistrat peste 216 mii de decese din cauza coronavirusului.

Opinia ta contează. Comentează!