CC a declarat neconstituțională legea, prin care SIS a fost trecut din subordinea șefului statului în cea a Parlamentului
Justiţie 27 aprilie 2021, 16:10 | 1183

Legea, prin care Serviciul de Informații și Securitate a fost trecut din subordinea șefului statului în cea a Parlamentului a fost declarată neconstituțională. Decizia a fost pronunțată în urmă cu puțin timp către președintele Curții Constituționale, Domnica Manole. Hotărârea respectivă este irevocabilă.

Înalta Curte a reacționat la sesizările deputaților Sergiu Litvinenco, Dinu Plângău și Maria Ciobanu, care au reclamat un proiect de lege promovat imediat după victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale. Proiectul a trecut cu voturile deputaților PSRM și ale celor din Partidul Șor în ambele lecturi, fără a fi examinat, ci doar în baza propunerii Comisiei juridice, numiri și imunități. Documentul a exclus din competența președintelui posibilitatea de a coordona activitatea Serviciului de Informații și Securitate.

Opinia ta contează. Comentează!