Mitropolia Basarabiei obține o nouă victorie în instanță împotriva Mitropoliei Moldovei; Sunt vizate 800 de lăcașuri
Mitropolia Basarabiei a obținut o nouă victorie în instanță în litigiul cu Mitropolia Moldovei și Cadastrul Bunurilor Imobile. Curtea de Apel Chișinău a respins apelul depus de instituția cadastrală și a confirmat obligarea acesteia de a radia din registru pretinsul „drept de folosință” al Mitropoliei Moldovei asupra celor peste 800 de biserici cu statut de monument istoric.
Decizia pronunțată marți, 25 noiembrie, menține hotărârea Judecătoriei Chișinău, care confirmă dreptul Mitropoliei Basarabiei de a solicita ștergerea unor „drepturi de folosință” înscrise în mod ilegal în registrul bunurilor imobile pe numele Mitropoliei Moldovei pentru peste 800 de biserici cu statut de monument istoric din Republica Moldova. Litigiul se desfășoară de peste 12 ani în instanțele naționale, potrivit avocatului Iulian Rusanovschi. Rădăcinile problemei pornesc din 2002, când Republica Moldova a fost condamnată la CEDO pentru refuzul de a înregistra în registrul de stat al cultelor Mitropolia Basarabiei.
IULIAN RUSANOVSCHI, avocatul Mitropoliei Basarabiei: "Cei de la guvernare, în mod special fostul prim-ministru Vasile Tarlev și fostul președinte Vladimir Voronin s-au gândit să găsească o soluție imediată pentru a nu scăpa situația de sub control.Ideea „genială” la care au ajuns a fost să semneze un contrat de dare în folosință gratuită a bisericilor cu statut de monument istoric către Mitropolia Moldovei, un contract absolut ilegal, iar pe de altă parte au adoptat o hotărâre de guvern care a fost mai târziu anulată de Curtea Constituțională, o hotărâre de guvern în care au recunoscut forțat Mitropolia Moldovei ca fiind succesoarea Mitropoliei Basarabiei din perioada interbelică."
Cadastrul Bunurilor Imobile a refuzat inițial operarea radierii pe motiv că ar fi necesar consimțământul Mitropoliei Moldovei, o cerință calificată de Curtea de Apel drept Ilegală și contrară practicii. Mitropolia Basarabiei speră că instituția cadastrală va pune în aplicare fără întârziere decizia Curții de Apel și va radia înscrierile considerate ilegale pentru toate lăcașurile de cult vizate. Refuzul de a radia „drepul de folosință” al Mitropoliei Moldovei asupra celor peste 800 de biserici cu statut de monument istoric reprezintă o ingerință evidentă în exercitarea dreptului la libertatea religioasă și o imixtiune în activitatea Mitropoliei Basarabiei, a comentat avocatul Iulian Rusanovschi.








