O femeie a suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință de la Orhei, în noaptea spre 29 octombrie
O femeie a suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință de la Orhei, în noaptea spre 29 octombrie. Flăcările au cuprins interiorul casei și o parte a acoperișului. Pentru a le stinge, a fost nevoie de intervenția a două echipe de pompieri.
Aceștia au evacuat-o pe proprietara de 75 de ani a locuinței, blocată în antreu. Femeia a suferit arsuri de gradele unu, doi și trei. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incediul s-a produs din cauza unei lumânări lăsate fără supraveghere.








