Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, este vizat într-un nou dosar penal, pentru fals în acte de identitate
Fostul lider al PD, Vladimir Plahotniuc, este vizat într-un nou dosar penal. De data aceasta, procurorii îl cercetează pentru fals în acte de identitate. Informația a fost confirmată astăzi de procurorul anticorupție Alexandru Cernei, în momentul în care a solicitat prelungirea cu încă 30 de zile a perioadei de arest preventiv pentru Plahotniuc, în dosarul „fraudei bancare”.
La sfârșitul anului 2025, structurile de drept elene i-au transmis Procuraturii Anticorupție de la Chișinău actele de identitate pe care le deținea Vladimir Plahotniuc. Acestea au stat la baza inițierii de către procurorii moldoveni a unui proces penal pentru confecționare, deținere și utilizare a actelor de identitate false. Pașapoartele, buletinele și permisele ridicate vor fi supuse expertizei grafoscopice, a precizat procurorul Alexandru Cernei, în argumentarea cererii privind prelungirea termenului de detenție preventivă.
ALEXANDRU CERNEI, procuror anticorupție: "Dosarul a fost expediat în judecată în lipsa inculpatului. Asupra lui, în cadrul reținerii, au fost depistate mai multe acte cu identități false, iar aceste mecanisme și metode de traversare ilegală și de eschivare de la prezenta în instanță pot fi utilizate în continuare. Alt risc a fost argumentat prin faptul că cercetarea judecătorească nu a fost finalizată și se întreprind acțiuni de tergiversare a cauzei."
Avocații lui Plahotniuc au solicitat plasarea clientului lor în arest la domiciliu, fie sub control judiciar. Apărătorii au criticat demersul procurorului.
LUCIAN ROGAC, avocat: "Riscurile pe care se bazează acuzarea nu sunt justificate. Mai mult, legiuitorul prevede expres că fiecare risc trebuie probat, iar acuzarea în acest sens nu a prezentat nicio probă. Și temeiurile invocate de aceștia sunt de patru luni aceleași. Este vorba despre faptul că ar fi avut careva acte și poate să se eschiveze de la urmărire penală, fapt care iarăși necesită de a fi probat, nu doar invocarea unor presupuse acte ridicate de alte entități."
Cele 30 de zile în care Vladimir Plahotniuc a fost fost plasat în arest preventiv expiră în 23 ianuarie, iar Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, urmează să se pronunțe miercuri, 21 ianuarie, asupra solicitării procurorilor de a prelungi acest termen. În ședința de marți, 20 ianuarie, urmau a fi audiați trei martori ai apărării, însă avocații nu au putut asigura prezența lor în instanța de judecată și le-au solicitat judecătorilor aducerea silită a acestora. Este vorba despre fostul ministru al Finanțelor, Anatol Arapu, care se află în România, fostul președinte al Băncii de Economii, Ivan Crivceanski, și fostul deputat al Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, Denis Ulanov, care ar avea febră. Acuzatorii consideră însă că absența martorilor este o metodă de a tergiversa examinarea procesului de judecată.
Vladimir Plahotniuc se află în arest preventiv din 25 septembrie 2025, după ce a fost extrădat din Grecia, moment în care au fost puse în executare cele patru mandate de arestare, emise pe numele său. El se află în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău și este acuzat în patru dosare penale de rezonanță ce vizează, între altele, constituirea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie, spălare de bani și frauda bancară.








