Grigore Caramalac figurează în continuare ca fiind dat în căutare internațională
Justiţie 19 octombrie 2020, 20:23 | 1391

Grigore Caramalac, alias „Bulgarul”, figurează în continuare ca fiind dat în căutare internațională, pe două cauze penale, pornite pentru șantaj și tentativă de omor.

Precizările sunt făcute de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) după ce Jurnal TV a difuzat în exclusivitate un document potrivit căruia unul dintre dosarele penale pe numele lui Caramalac a fost clasat recent, pe 11 septembrie. Potrivit PCCOCS, pe ambele cauze penale sunt emise mandate de arestare pe termen de 30 de zile. Acțiunile lui Grigore Caramalac au fost documentate în anii 2016-2017. Decizia procurorului PCCOCS de a fi clasată o cauză penală și încetat mandatul de arestare aplicat în privința lui Grigore Caramalac a fost luată pe cauza penală transmisă anterior autorităților de drept din Rusia. Acea cauză penală nu are vreo legătură procesuală cu cauzele documentate în anul 2016-2017, se arată ântr-un comunicat de presă emis de instituție.

Opinia ta contează. Comentează!