Joe Biden şi Vladimir Putin s-au întâlnit la Geneva
Externe 16 iunie 2021, 19:50 | 792

Joe Biden a dat mâna cu Vladimir Putin astăzi la Geneva. Summitul s-a desfășurat la Vila La Grange, o clădire magnifică din secolul al XVIII-lea. La prima rundă a întrevederii au participat secretarul de Stat american, Antony Blinken, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Prima rundă a summitului preşedinţilor american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, s-a încheiat după aproape două ore. După o scurtă pauză, discuţiile s-au reluat într-un format cu prezenţa mai multor membri ai delegaţiilor.

Summitul Biden-Putin este primul de la preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite de către democratul american. Deși întâlnirea are loc cu speranța unor relații mai stabile, așteptările pentru orice progres sunt reduse, relatează Reuters. „Nu ne așteptăm la multe rezultate în urma acestei întâlniri”, a declarat un oficial american de rang înalt, reporterilor, la bordul Air Force One, în timp ce Biden zbura spre Geneva. „Nu sunt sigur că se va ajunge la vreun acord”, a declarat consilierul de politică externă al lui Putin, Yuri Ushakov.

Subiectele discuției ”face to face” sunt amestecul în procesul electoral american, atacurile cibernetice, Navalnîi și Ucraina. Adversari politici ai președintelui american, dar și unii jurnaliști s-au întrebat de ce are loc această întâlnire dat fiind tonul ferm adoptat de la bun început de actuala administrație de la Washington în relația cu Rusia. CNN notează că momentul în care Biden a propus summitul cu Putin a fost unul extrem de delicat: Rusia concentrase forțe semnificative la granița cu Ucraina, dar și în Crimeea ocupată și se vorbea tot mai mult de posibilitatea unui atac. Este posibil, așadar, ca președintele american să fii prevenit o criză majoră sau să fi fost păcălit de un bluf al lui Vladimir Putin, transmite Radio România Actualități.

Joe Biden își va asuma un „risc calculat”, după ce a fost criticat de republicani pentru întâlnirea mult așteptată cu liderul rus, însă președintele american crede că această întâlnire va avea meritele ei, scrie Politico. Sursa citată mai arată că Joe Biden nu este prea optimist cu privire eventualele realizări, dar potrivit mai multor actuali și foști oficiali ai administrației, el intenționează să adopte o linie dură cu Vladimir Putin, în timp ce poate chiar să obțină o concesie sau două din partea liderului rus.

Negocierile dintre Biden şi Putin vor avea loc după 36 de ani de la altă întrevedere istorică ce a avut loc tot la Geneva: cea dintre liderul sovietic Mihail Gorbaciov şi preşedintele american Ronald Reagan. "Summitul (de atunci) de la Geneva a fost un pas important în procesul încălzirii relaţiilor dintre cele două ţări", au subliniat autorităţile oraşului elveţian.

Sunt mai mult de 2.000 de polițiști în zonă. Armata a adus aproximativ 1.000 de militari. ”Am încercat să găsim varianta cea mai bună, comună, ca să îndeplinim solicitările venite de la delegațiile Rusiei și Statelor Unite”, au subliniat autoritățile de la Geneva.

Opinia ta contează. Comentează!