Image-Description
Explozia din Beirut, provocată de nitratul de amoniu adus de nava unui rus sub pavilionul RM; Ce spune Ministerul de Externe
Internaţional 5 august 2020, 10:37 | 6129

Aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu stocate în depozitul portului din Beirut au fost la originea exploziei care a provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză, transmite miercuri AFP, citată de CNN.

Nitratul de amoniu a fost transportat acum 6 ani de cargoul Rhosus, sub pavilionul Republicii Moldova, dar proprietate a unui afacerist rus, scrie Moldstreet.

„Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie. Nu vom cunoaşte liniştea până când nu vom găsi persoana responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat ca să dea socoteală", a declarat premierul libanez în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă.

Consiliul Suprem de Apărare a recomandat guvernului să declare "stare de urgenţă" timp de două săptămâni în Beirut. În această perioadă, o "putere militară supremă va fi responsabilă de toate prerogativele în materie de securitate", potrivit comunicatului dat publicităţii la încheierea reuniunii.

În 2014, în timp ce transporta din Georgia în Mozambique circa 2.750 de tone de nitrat de amoniu, cargoul Rhosus aflat sub pavilionul Republicii Moldova a fost reţinut în portul Beirut din cauza unor grave probleme tehnice.

Ulterior i s-a interzis navigarea din cauza că ar fi încălcat regulile de exploatare, iar încărcătura a fost sechestrată şi depozitată în portul Beirut.

Ministerul de Externe de la Chișinău a reacționat scurt la informațiile din presa internațională.

„Cu referire la informațiile din presa internațională privind pretinsa apartenență a navei din portul Beirut pavilionului Republicii Moldova, MAEIE recomandă consultarea Agenției Navale care gestionează registrul respectiv”, se spune într-un comunicat al Ministerului de Externe.

Precizăm că o explozie masivă a zguduit marți seara orașul Beirut, capitala Libanului. Cel puțin 100 de oameni au murit și 4.000 au fost răniți. Libanul a decretat trei zile de doliu național începând de miercuri.

Opinia ta contează. Comentează!