Fostul deputat Vladimir Andronachi, cercetat în dosarul „Frauda bancară”, rămâne în arest pentru încă 20 de zile
Justiţie 28 noiembrie 2025, 17:59 | 173

Fostul deputat Vladimir Andronachi, cercetat în dosarul „Frauda bancară”, rămâne în arest pentru încă 20 de zile în dosarul în care este acuzat de spălare de bani.

Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, care a admis parțial demersul procurorilor Anticorupție privind prelungirea măsurii preventive. Andronachi, un apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, a fost reținut la începutul lunii septembrie. Acesta este vizat într-un nou dosar penal și este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari, infracțiune pentru care riscă până la zece ani de închisoare. Numele lui Andronachi figurează și în alte trei dosare penale aflate pe rol: un episod din cauza „frauda bancară”, dosarul „Metalferos” și cel privind achiziția blanchetelor pentru pașapoarte. În toate aceste cauze, el este acuzat că a provocat statului prejudicii de milioane de lei. Acesta se declaraă nevinovat.

Opinia ta contează. Comentează!