„Ţara de vis” a PD

Trăim într-o ţară de vis fără să ştim. Salariile au crescut cu 30 la sută în ultimii doi ani, tarifele pentru utilităţi au scăzut simţitor, medicamentele s-au ieftinit de aproape două ori și, în general, condițiile de viață sunt din ce în ce mai bune. Asta arată un raport care ar fi fost întocmit de Partidul Democrat. Formaţiunea se laudă cu succese remarcabile în faţa partenerilor externi, inclusiv în cadrul plimbărilor şefilor PD pe la Washington.

Jurnal TV a intrat în posesia unui text în limba engleză, în care PD-ul pare să-şi etaleze reuşitele în cei doi ani de când a preluat controlul total al guvernării. "Moldova. Raport de ţară. Doi ani de succes guvernamental" - astfel este intitulat documentul în care se spune, de exemplu, că din 2016 până în 2018 numărul pesimiştilor a scăzut de la 43 la 20 la sută, iar cel al optimiştilor a crescut de la 16 la 34 la sută. Asta fără a face trimitere la vreo cercetare sociologică. Întregul raport este îmbibat de optimism şi entuziasm.

Jurnalul Săptămânii, 29 Noiembrie

30 noiembrie 2025, 18:58

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 22 Noiembrie

23 noiembrie 2025, 18:18

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 15 Noiembrie

17 noiembrie 2025, 21:57

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea de a decide liber asupra propriului viitor

12 noiembrie 2025, 21:06

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea...

Jurnalul Săptămânii, 8 Noiembrie

9 noiembrie 2025, 20:10

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul

12 noiembrie 2025, 21:02

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul. Implicarea...

Jurnalul Săptămânii, 1 Noiembrie

3 noiembrie 2025, 12:13

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge tradițiile și valorile naționale

12 noiembrie 2025, 20:56

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge...

Jurnalul Săptămânii, 25 Octombrie

26 octombrie 2025, 20:25

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Opinia ta contează. Comentează!