Fostul deputat Constantin Țuțu neagă acuzațiile Procuraturii Anticorupție
Justiţie 27 octombrie 2021, 15:38 | 885

Fostul deputat Constantin Țuțu respinge acuzațiile Procuraturii Anticorupție, privind îmbogățirea ilicită și fals în declarații. Casa lui din Chișinău se află sub sechestru, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la șapte ani de pușcărie. În cadrul ședinței de judecată în dosarul în care Țuțu este învinuit de trafic de influență și escrocherie în proporții deosebit de mari, el a spus că și-a declarat toți banii.

Potrivit procurorilor, în perioada 2014-2019, fostul deputat PD ar fi avut venituri din diferite surse în valoare de 6 milioane 455 de mii de lei, în timp ce cheltuielile acestuia s-au ridicat la zece milioane de lei. Țuțu afirmă că nu a ascuns nimic, dar anchetatorii cred că acești bani nu puteau fi obținuți legal.

CONSTANTIN ȚUȚU, fost deputat PD: "-Nu este adevărată această declarație, mai mult ca atât nu am observat cine a făcut această această declarație. -Procuratura. -Da, dar nu am văzut această declarație până la urmă. Dar vreau să anunț că mereu am declarat toate averile, nu am ascuns nimic de ascuns."

După o clipă de ezitare, Țuțu a zis că făcut, totuși, cunoștință cu materialele dosarului.

CONSTANTIN ȚUȚU, fost deputat PD: "-Am făcut eventual cunoștință cu dosarul și am observat că sunt foarte mari abateri acolo. -Spuneați că nu ați văzut declarația. -Eu vorbesc că am văzut dosarul și încă mai avem câteva volume."

Constantin Țuțu ar fi indicat în declarațiile sale de avere că a împrumutat de la o persoană două milioane de lei, dar potrivit anchetei, nu ar fi primit acești bani. Alte falsuri se referă la obținerea veniturilor din vânzarea unor automobile, înstrăinarea și procurarea terenurilor. Țuțu afirmă că nu a încălcat legile și va dovedi în instanță acest lucru.

CONSTANTIN ȚUȚU, fost deputat PD: "Să dea Dumnezeu să fiu numai eu acea persoană care a încălcat, dar eu sunt sigur că nu am încălcat și am să demonstrez asta în judecată."

În februarie 2020, ministrul de Interne Pavel Voicu declara la o emisiune TV că Țuțu a fost prins cum transporta în portbagajul mașinii sale o femeie, dar nu a dat detalii. Voicu nu a explicat nici cum a scăpat Țuțu basma curată. Fostul deputat neagă afirmațiile lui Voicu.

PAVEL VOICU, fost ministru de Interne 2020: "Noi nu am uitat nici că a fost reținut cumva de poliție și nu știu de ce nu a avut finalitate cazul când în portbagaj avea o doamnă și unde o ducea, și ce dorea să facă."

CONSTANTIN ȚUȚU, fost deputat PD: "N-am luat nicio femeie. Niciodată nu m-am ocupat cu așa ceva. Doar am fost un sportiv, după care am avut o activitate de sportiv și asta-I tot. Dar dacă sunt lucrurile astea, el ca ministru trebuie să meargă să le taxeze."

Constantin Țuțu și fostul lider PD Vladimir Plahotniuc sunt cercetați în Rusia, într-un dosar privind traficul de droguri. Țuțu neagă implicarea lui în astfel de acțiuni.

CONSTANTIN ȚUȚU, fost deputat PD: "Eu în Rusia n-am fost și dacă am fost, am fost numai la competiții sportive și nu am nicio treabă cu aceste dosare."

Procuratura Anticorupție i-a înaintat învinuirea fostului deputat Constantin Țuțu, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită și două episoade de fals în declarații. Casa lui Constantin Țuțu se află sub sechestru, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la șapte ani de pușcărie.

Opinia ta contează. Comentează!