PCCOCS a inițiat proces penal pe faptul numirii lui Boris Lupașcu în funcția de judecător la Curtea Constituțională
Justiţie 25 octombrie 2021, 15:25 | 526

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat inițierea unui proces penal pe faptul numirii în funcția de judecător la Curtea Constituțională a lui Boris Lupașcu în aprilie 2021.

Mai exact, procurorii PCCOCS investighează uzurparea de calitate oficială de către persoana care a intrat în exercițiul funcției de judecător la Curtea Constituțională, precum și uzurparea puterii în stat, manifestate prin menținerea și exercitarea puterii de stat contrar prevederilor Constituției, în interesul unui grup criminal organizat. Înregistrarea procesului penal de către PCCOCS a fost precedată de sesizarea ex-deputatului Sergiu Litvinenco și a deputatului. Virgiliu Pâslariuc, depusă în aprilie 2021. Anterior, aceasta fusese respinsă prin ordonanța Procuraturii Generale, emisă la două zile de la depunere. Autorii sesizării au contestat ordonanța, iar Curtea de Apel Chișinău a dispus înregistrarea și examinarea acesteia. Avocatul Boris Lupașcu a fost numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională printr-o hotărâre a Parlamentului din 23 aprilie, aprobată de deputații PSRM-ȘOR, iar, pe 27 aprilie, Înalta Curte a declarat această decizie drept neconstituțională.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE