Cinci cauze penale pe numele lui Igor Popa
Justiţie 4 ianuarie 2022, 20:59 | 1227

Procurorul general interimar Dumitru Robu a dispus începerea urmăririi penale pe cinci cauze penale în privința lui Igor Popa, șeful suspendat al Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău. Toate cinci cazuri sunt cercetate în continuare de către procurorii anticorupție, fiind conexate la cauza penală inițiată în privința lui Popa în luna noiembrie trecut pe faptul îmbogățirii ilicite.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, Igor Popa este bănuit de fals în declarații, manifestată prin neincluderea intenționată a unor date în declarațiile de avere și interese personale depuse anual, pentru perioada 2018-2020, precum şi la eliberarea şi ulterior angajarea în funcţie (ianuarie 2020), privind imobilele deţinute de concubina acestuia. Este vorba de un spaţiu comun locativ, pe care Popa era obligat să-l prezinte în conformitate cu prevederile Legii privind declararea averii şi intereselor personale.

Igor Popa a fost reținut pe 9 noiembrie, după o serie de percheziții în biroul de serviciu, în mașina personală și la domiciliu. Igor Popa a ocupat funcția de procuror general adjunct când la șefia Procuraturii Generale era Eduard Harunjen. După demisia lui Harunjen, din vara lui 2019, Popa a preluat interimatul, pe care l-a asigurat până când a fost demis de Parlament, iar în locul său a fost numit Dumitru Robu.

Igor Popa a fost promovat în funcția de șef al Procuraturii Ciocana de către procurorul general Alexandr Stoianoglo.

Igor Popa a fost subiectul mai multor scandaluri mediatice, fiind acuzat de fabricarea unor dosare penale în perioada guvernării comuniste, dar și de mușamalizare a dosarelor privind maltratarea tinerilor după protestele din aprilie 2009. Popa este finul de cununie al lui Nicolae Chitoroagă, fost şef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale - și el învinuit de îmbogățire ilicită. Dosarul lui Chitoroagă a ajuns recent în instanță. În prezent, Igor Popa se află sub control judiciar.

Opinia ta contează. Comentează!