Jurnalul Săptămânii, 27 Mai

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

Chișinăul rămâne a fi un oraș neprietenos persoanelor cu necesități speciale. Borduri prea mari, rampe de acces făcute de mântuială - sunt doar câteva dintre problemele capitalei. Și mamele care își scot copiii la plimbare, trebuie deseori să care cărucioarele în spate pentru că prea puține instituții ori treceri subterane sunt dotate corespunzător. Autoritățile locale afirmă că se străduiesc să respecte toate standardele.

Summitul Comunității Politice Europene este cel mai important eveniment de politică externă, de la independență încoace, afirmă ministrul de Externe, Nicu Popescu. Potrivit lui, mulți dintre șefii de stat și de guvern din blocul comunitar se vor afla pentru prima oară la Chișinău, ceea ce reprezintă o oportunitate istorică pentru a fortifica rolul Republicii Moldova în familia europeană. „Este o investiție care își merită efortul”, afirmă experții străini.

Ucrainenii se întorc, încet, dar constant, în orașele distruse de către ruși. Bucea, Irpin și Borodianka, care au văzut sute de crime de război, sunt reconstruite, iar viața este luată de la capăt. Pe pereții blocurilor distruse oamenii au scris că vor să revină și să trăiască anume acolo, chiar dacă în multe cazuri muncitorii nu mai au ce să facă... Multe clădiri vor fi demolate. Pe de altă parte, construcțiile noi apar cu o viteză amețitoare. Am fost în orașele bombardate și am aflat de ce ucrainenii revin acasă.

Opinia ta contează. Comentează!