Oamenii legii au descins la primele ore ale dimineții cu peste 40 de percheziții în nordul țării
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și procurorii PCCOCS au descins în această dimineață cu peste 40 de percheziții în nordul țării. Două persoane afiliate organizației criminale „Șor” au fost reținute pentru 72 de ore. Acțiunile s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale ce vizează fapte de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor și spălare de bani în proporții deosebit de mari, săvârșită de un grup criminal organizat. Potrivit Poliției, membrii grupului, afiliați organizației criminale „Șor”, au întreprins acțiuni de corupere a alegătorilor în perspectiva alegerilor parlamentare din 28 septembrie. În timpul perchezițiilor au fost ridicate sume de bani în monedă națională și străină, telefoane mobile, laptopuri, carduri bancare, documente și înscrisuri de ciornă, precum și liste cu persoane racolate pentru participare proteste, inclusiv cu sumele achitate participanților.
Oamenii legii au stabilit că un grup de persoane, cu roluri bine determinate, urmărea coruperea electoratului în perspectiva alegerilor parlamentare. Banii de proveniență dubioasă au fost transferați prin aplicația mobilă „PSB” a unei bănci din Rusia, aflată sub sancțiuni internaționale.
În timpul perchezițiilor au fost ridicate sume de bani în monedă națională și străină, telefoane mobile, laptopuri și carduri bancare, documente și înscrisuri de ciornă, precum și liste cu persoane implicate la proteste, inclusiv cu sumele achitate acestora. Totodată, a fost documentată utilizarea aplicațiilor „PSB” și „Taito”, dar și a unor canale pe Telegram, prin care erau transferați bani și distribuite materiale de dezinformare, coordonate din Federația Rusă. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru identificarea întregului cerc de suspecți.
Marți, oamenii legii au efectuat circa 60 de percheziții în sudul țării în cadrul unei cauze penale similare. Descinderile au avut loc în municipiul Comrat și au vizat mai multe adrese, inclusiv instituții publice. Patru persoane din echipa Partidului „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, au fost reținute. În timpul perchezițiilor au fost ridicate mai multe sume bănești, liste cu persoanele care urmau să primească bani și accesorii cu inscripțiile partidului „Inima Moldovei”. În total, 17 persoane sunt bănuite, dintre care 13 sunt cercetate în stare de libertate. Cei vizați sunt cercetați pentru finanțarea ilegală a partidului. Potrivit Irinei Vlah, guvernarea ar intenționa astfel să-i reducă la tăcere formațiunea politică.








