Spania se deschide de astăzi pentru cetățenii comunitari vaccinați
Externe 7 iunie 2021, 15:53 | 759

Malta nu a consemnat niciun nou caz de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, o premieră în 11 luni. Insula mediteraneană conduce în campania de vaccinare din Uniunea Europeană, peste jumătate dintre adulţi fiind vaccinaţi cu două doze şi 75 la sută cu cel puţin o doză.

''Astăzi este prima zi cu zero cazuri începând de vara trecută. Este crucial să ne păstrăm disciplina şi responsabilitatea'', a scris pe Twitter ministrul maltez al Sănătăţii, Chris Fearne. În același timp, ministrul sănătăţii a cerut populaţiei să rămână prudentă. În cadrul relaxării graduale a restricţiilor impuse în urmă cu câteva luni, Malta a redeschis barurile, teatrele şi cinematografele. Malta raportase zero noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore în data de 25 iulie 2020, dar ulterior numărul zilnic al infecţiilor a crescut treptat, ajungând la un vârf de 510 în luna martie, înainte de a se reduce din nou.

Spania se deschide de astăzi pentru cetățenii comunitari vaccinați. Autoritățile de la Madrid au decis să primească turiști străini, fie vaccinați cu ambele doze, în cazul celor din afara Uniunii Europene, fie cu test rapid de antigen, cu rezultat negativ sau cu dovada că s-au vindecat de Covid-19. Certificatele trebuie prezentate în spaniolă, engleză, franceză sau germană sau cu o traducere acreditată. Copiii sub șase ani nu trebuie să prezinte niciun tip de certificat.

Eradicarea globală a noului coronavirus nu este o ţintă rezonabilă ce ar putea fi atinsă în acest moment. Atenționarea a făcut-o duminică la Sky News, David Nabarro, trimis special al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru combaterea pandemiei.

DAVID NABARRO trimis special al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii: "Omenirea va trebui să înveţe să coexiste cu acest virus, să îl împiedice să se răspândească şi să determine, apoi, apariţia unor focare ale bolii. Eradicarea nu este în prezent o ţintă rezonabilă pentru omenire. Oamenii trebuie să facă în aşa fel încât să poată să trăiască alături de acest virus în perioada imediat următoare."

David Nabarro a dezvăluit că o serie de raportări despre o nouă variantă a coronavirusului, descoperită recent în Nepal, sunt în prezent examinate de oamenii de ştiinţă. "De fiecare dată când se produce o creştere bruscă a numărului de cazuri, în mintea oamenilor există gândul că este posibil să fi apărut o nouă variantă. Nu ar fi surprinzător", a adăugat oficialul OMS. Considerând că acesta va fi "tiparul viitorului", David Nabarro a adăugat că "noul coronavirus nu va fi eradicat prea curând, pentru că vor apărea noi variante".

Până în prezent, la nivel mondial au fost raportate peste 172 de milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi peste 3,7 milioane de decese asociate maladiei COVID-19, potrivit statisticilor OMS.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie